Actualitate

Muncitorii de la „Apă-Canal Chişinău” au salubrizat malurile râului Bâc

Şefa Departamentului Ape Uzate de la ACC, Raisa Cecan, a declarat că întreg perimetrul a fost împărţit în mai multe sectoare şi în fiecare au fost delegaţi angajaţii întreprinderii. Raisa Cecan a menţionat că astfel de acţiuni de salubrizare sunt binevoite şi că ar fi bine să fie desfăşurate în toată ţara.

Este necesar ca după ce se face ordine să se urmărească să fie păstrată curăţenia. „Nu este curat acolo unde se face ordine. Este curat acolo unde nu se aruncă gunoi. Îndemn toată lumea să respecte curăţenia în oraş şi oriunde în altă parte s-ar afla”, a spus şefa Departamentului.
Un inginer de la întreprindere, Dmitri Nazarcov, a spus că muncitorii au găsit albia răului Bâc într-o stare groaznică, cu foarte mult gunoi. Bărbatul presupune că cele mai multe deşeuri vin de la întreprinderile din imediata apropiere a râului. Sub gardul acestora stau mormane de gunoi. „E obligaţia fiecăruia să păstreze curăţenia. Există tomberoane, să meargă să arunce acolo gunoiul, nu pe străzi. Au transformat oraşul într-o gunoişte, mi-e ruşine pentru astfel de cetăţeni”, a menţionat angajatul de la „Apă-Canal Chişinău”.

Şeful adjunct al Staţiei de Epurare, Alexandru Vişnevcshi, a declarat că pe albia râului Bâc şi pe teritoriul adiacent al râului este foarte mult gunoi. Doar timp de oră de pe o singură porţiune, angajaţii ACC au reuşit să adune câteva tractoare cu gunoi. Cel mai dificil a fost pe porţiunea de unde s-au adunat sute de sticle de plastic blocate printre crengile căzute pe râu.

Acţiunile de salubrizare fac parte din campania „Hai, Chişinău!”, desfăşurată de Primăria capitalei. Campania va culmina cu o acţiune de amploare în data de 31 martie.

Sursa: tv7.md
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *