Chișinău

Municipiul Chișinău a pierdut un teren de 215 ha

Șefa Direcției asistență juridică din cadrul Primăriei, Diana Gurschi, a anunțat că, în aprilie 2012, Agenția Relații Funciare și Cadastru a R. Moldova a radiat din proprietatea municipiului un lot de pământ de 215 ha de pe strada Uzinelor din Chișinău și l-a trecut în proprietatea ÎS „Dumbrava Vest”, întreprindere subordonată Ministerului Agriculturii. Decizia Agenției Relații Funciare a luat prin surprindere autoritățile locale. Primarul capitalei Dorin Chirtoacă a comparat cazul cu un atac raider. „La mijloc sunt hoţii, nu altceva. Se pare că sub drapelul integrării europene se întâmplă lucruri murdare”, a declarat edilul. 

Pe de altă parte, şeful Direcţiei relaţii funciare şi protecţia solurilor din cadrul Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru, Vladimir Ceban, a făcut trimitere la Legea nr. 668 din 1995, potrivit căreia terenul respectiv, aflat lângă comuna Bubuieci, are destinație agricolă și rămâne în proprietatea statului. „Nu s-a transferat nimic. Terenul era în proprietatea statului. Nu am idee cine a modificat legea. Căutăm dosarul ca să vedem cine deține titlul de proprietar”, a declarat Vladimir Ceban.

Șeful Secției cadastru și relații funciare din cadrul Direcției arhitectură a Chișinăului, Igor Cristal, aduce însă argumente în favoarea municipalității. Într-adevăr, din 1995, loturile de pământ cu o suprafață de peste 250 ha au aparținut ÎS „Dumbrava Vest”. O parte din acestea, unde se aflau mai multe sere, au fost vândute prin licitație unui investitor turc. Ulterior, în 2006, au fost efectuate modificări în legea cu lista terenurilor care rămân în proprietatea statului. Din această listă au fost excluse 215 ha ale întreprinderii „Dumbrava Vest” și transferate în proprietatea Chișinăului, iar în 2007, prin decizia Consiliului municipal, pământul trebuia să ajungă în administrarea ÎM „Spații Verzi”. Igor Cristal spune că atunci terenul a fost introdus în Registrul Bunurilor Imobile, ca proprietate a municipiului. Șeful Secției cadastru a spus că Primăria va solicita, probabil, în instanța de judecată anularea titlului de folosință acordat ÎS „Dumbrava Vest”.

Neregulile au fost depistate în urma solicitării Primăriei comunei Bubuieci de a primi un lot de 25 ha în schimbul terenului unde se află în prezent Stația de epurare. În loc să solicite de la ÎM „Apă-Canal Chișinău” o taxă de arendă de 1,5-2 milioane de lei anual, autoritățile locale din Bubuieci au acceptat să facă un schimb de terenuri. De fapt, în ultimii patru ani, Primăria comunei a făcut asemenea solicitări în repetate rânduri, apelând și la instituțiile centrale de stat. Dar abia în 2012, Primăria Chișinăului a luat subiectul în discuție ca să depisteze că municipiul a rămas fără 215 ha. Solicitat de TIMPUL, ministrul Agriculturii Vasile Bumacov a spus că, în 2006, guvernarea comunistă a modificat legea în grabă pentru că la conducerea Chișinăului era primarul interimar Vasile Ursu. Dar după ce Dorin Chirtoacă a câștigat alegerile locale, comuniștii au blocat procedura de predare a lotului municipiului Chișinău. „Terenul a rămas în aer. Noi i-am chemat pe cei de la Primărie și le-am spus să înregistreze pământul conform procedurii legale. Ei au spus că nu au interes. Ministerul a înregistrat terenul la „Cadastru” ca pe el să nu aibă loc construcții ilegale”, a declarat ministrul.

Timpul.md (I.M.)
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *