Muzeul național de istorie a Moldovei a împlinit 30 de ani
Cu această ocazie, în incinta instituţiei a fost organizată astăzi o suită de manifestări culturale.
Mai întîi, a avut loc masă rotundă cu genericul „Politici de conservare a patrimoniului muzeal în Republica Moldova”. În mesajul său de salut, directorul general al muzeului Eugen Sava a spus că pe parcursul celor trei decenii instituţia a trecut prin mai multe faze de evoluţie.
„Muzeul Naţional de Istorie este una dintre cele mai importante instituţii de conservare şi promovare a patrimoniului naţional”, a remarcat el.
Directorul adjunct Elena Postică a vorbit despre realizările şi problemele cu care se confruntă instituţia în domeniul conservării şi restaurării patrimoniului muzeal, iar Tatiana Nicolăescu, specialist principal la Ministerul Culturii, despre racordarea legislaţiei naţionale la standardele europene privind conservarea şi păstrarea acestuia.
Apoi a fost inaugurată expoziţia „Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei. O istorie ilustrată”, care cuprinde peste 80 de exponate.
Manifestările s-au încheiat cu un program artistic cu genericul „Un colind de sărbători”.
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei a fost înfiinţat pe 21 decembrie 1983. În fondurile lui se păstrează peste 340 000 de piese de valoare documentară şi artistică.
Sursa: Moldpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!