Din dorinţa de a afla mai multe amănunte, dna Cristina Oprea a avut un dialog cu unul dintre protagonişti: Benjy Fox-Rosen, solist, basist şi compozitor, care a impresionat-o nu numai ca interpret ci şi pentru faptul că a învăţat limba română în Republica Moldova. Interviul, reprodus mai jos, a apărut în Gândacul de Colorado, publicație de limbă română, care apare SUA.
Cristina OPREA: Povestiţi-mi puţin despre dumneavoastră.
-Mă numesc Benjamin Fox-Rosen. Eu sunt muzician şi cânt cu vocea şi contrabasul. Cânt mai mult muzică yiddish, evreiască, din zona Europa de Est. Am locuit un an la Chişinău, am avut Bursa Fulbright, problema centrală a fost să fac o investigare despre muzica şi folclorul yiddish, muzica şi folclorul din Basarabia. Am făcut un an acolo pe studiu de voce cu maestru Ion Palencu, care cântă la operă acolo şi este din Cernăuţi şi cu el am învăţat doine şi piese din folclor românesc. Cânt şi cântece yiddish care provin din zona Basarabia, Moldova.
– Al câtelea concert susţinut în România este acesta?
– Prima dată am venit în România în 2009, după un concert susținut la Viena. După aceasta m-a invitat nevasta mea care, în timpul acela, locuia la Sighişoara. ,,Uite, vii în România, o să organizezi câteva concerte şi vedem cum merge”. Am cântat cu colega mea, violonistă, se numeşte Sarah Alden, am făcut câteva concerte. Primul concert am făcut fără maşină, cu transport public. Am făcut cinci zile de concert, am văzut patru răsărituri de soare. Am concertat la Satu-Mare, la Sighet… A fost foarte obositor, dar şi foarte interesant pentru că am văzut foarte multe sinagogi. Evreii au plecat sau au dispărut în timpul războiului. Pentru mine este o întrebare foarte mare: în România de-acum şi mai mult în zonele în care au fost multiculturale, cum să se păstreze o cultură care nu mai e reprezentată de oameni? Ce înseamnă cultura plecată şi ce valoare culturală are o clădire care rămâne goală? Şi sunt aşa de multe sinagogi în ţara asta, care pur şi simplu sunt goale şi tac.
– Povestiţi-ne despre familia dumneavoastră şi de ce aţi ales Europa de Est?
– Familia mea provine din Europa de Est şi din Europa de Vest. Bunicii mei sunt europeni care au fost alungaţi în timpul războiului, au plecat din Viena, Dortmund, Lemberg şi Cracovia. Am interes pentru această cultură a evreilor, este deosebită şi are legătură cu muzica românească, cu folclorul din Ucraina…
-Cum de aţi învăţat limba română?
– Am stat un an la Chişinău şi acolo am avut o profesoară care ne-a învăţat română.
– Sunteţi căsătorit în România?
– Soţia mea este americancă şi a fost voluntară la Corpul Păcii. A fost aici din 2007.
– De aici, din Turda, unde mai urmează să susţineţi concerte?
– Facem un concert la sinagoga din Sighişoara, apoi avem concert într-un sat de lângă Sibiu, la 15 kilometri şi apoi la Casa Tranzit din Cluj.
– Ce doriţi să realizaţi? Care este scopul?
– Acum eu fac un proiect despre cântecele de leagăn din Ardeal şi interesul meu este pentru această zonă geografică. Se spune că melodia asta are calitate românească şi aparţine românilor. Din punctul meu de vedere, această întrebare – a cui este melodia? – nu este foarte importantă. Pe aceeaşi melodie au dansat şi români şi evrei şi ţigani şi maghiari. Întrebarea interesantă este pentru mine, cum sunt cântecele din acelaşi gen, în diferite culturi? Ce au comun între ele? Am început proiectul căutând în yiddish, germană, maghiară, română şi ţigănească, dacă o să găsesc, cântece de leagăn. Am zis să fac un proiect, nu ştiu dacă va fi un concert sau o instalaţie. Acesta este următorul proiect.
– Soţia vă susţine în proiecte?
– Daaaa, mă ajută tot timpul cu toate. Soţia mea vorbeşte bine limba germană şi eu vorbesc în germană dar vorbeşte mai bine decât mine și mă ajută. Soţia mea este cercetătoare la arhivă şi face un proiect despre arhive, aici. Cunoaşte foarte bine arhivele. Eu culeg cântece şi din arhive, am fost şi la Institutul ,,Brăiloiu”.
– Ce puteţi să îmi spuneţi despre prietenul şi partenerul dumneavoastră de scenă?
– Îl cheamă Jack Schulmann. Am făcut cunoştinţă cu Jack în New York, prin 2003, prin fratele meu. Au studiat la New York University împreună. Fratele meu mi-a făcut cunoştiinţă. Am cântat mai mult muzică jazz. Aş spune chiar că, prin Jack, am învăţat foarte mult despre muzică.
– Vă mulţumesc frumos pentru interviu şi vă doresc succes în proiectele viitoare.
Astfel s-a încheiat scurtul interviu cu un tânăr muzician, foarte talentat, care îşi dedică parte din timp cercetării muzicii, inclusiv a folclorului românesc, un tânăr extrem de ambiţios, care a învăţat inclusiv limba română pentru a putea aprofunda cercetările sale în domeniul folclorului autentic şi al muzicii tradiţionale româneşti.
Ioan POPESCU
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
