Nacu şi Scvorţov şi-au încheiat evoluţiile la Europenele de judo
Republica Moldova este reprezentată la campionat de şapte competitori. În prima zi de concurs, pe tatami au acces reprezentanţii a trei categorii feminine şi două masculine.
Ambii reprezentanţi ai lotului tricolorilor au susţinut câte două partide, consemnând câte o victorie şi o înfrângere.
În categoria de 60 kg, unde au concurat 26 de sportivi, hânceşteanul Octavian Nacu a fost „aruncat” în grupa D. În lupta cu primul adversar, Yanislav Gerchev, moldoveanul a efectuat un yuko, care l-a promovat în etapa următoare. Acelaşi yuko l-a efectuat şi adversarul său din runda secundă, Hovhanes Davtyan (Armenia), care, în consecinţă, l-a eliminat din turneu pe tânărul nostru luptător.
O evoluţie similară a înregistrat şi al doilea judocan moldovean implicat. Victor Scvorţov (66 kg) l-a învins prin procedeul waza-are pe primul său adversar, Diogo Cesar din Portugalia. Însă nici Victor nu a reuşit să emită pretenţii la un loc premiant, fiind „răpus”, tot prin waza-are, în al doilea meci, de către francezul Loic Korval.
Mâine vor intra în concurs vor intra judocanii din categoriile de 73 şi 81 kg, în care evoluează liderii lotului nostru naţional.
Marcel Trudov (73 kg) va fi liber în prima etapă. Iar în următoarea rundă se va duela cu învingătorul meciului dintre Christopher Voelk (Germania) şi Ugo Legrand (Franţa).
La 81 kg, Sergiu Toma va lupta în primul meci cu Antonio Ciano (Italia).
Sâmbătă, în ultima zi de concurs se vor stabili campionii şi premianţii în ultimele trei categorii. În primele meciuri moldovenii vor avea următorul program: Cornel Dudnic (90 kg) se va întâlni cu elveţianul Dominique Hischier; la 100 kg, Ariel Zeevi (Israel) va lupta cu tiraspoleanul Stanislav Cernega, iar Vladimir Starcencov (+100 kg) se va duela cu spaniolul Angel Parra, iar învingătorul acestei partide va lupta în al doilea meci cu reprezentantul Germaniei, Andres Toelzer.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!