Natalia Budu s-a clasat pe locul cinci la Europene
În categoria de 51 kg a concursului de lupte feminine din cadrul ediţiei curente a Europenelor au fost prezente două sportive din republica noastră, ce-i drept, doar una a evoluat sub drapelul tricolorului. Campioana European printre juniori a anului 2009, Angela Dorogan a luptat pentru selecţionata Azerbaidjanului. Cele două moldovence însă nu au reuşit să se întâlnească într-o luptă directă, deoarece Dorogan a fost eliminată deja în prima etapă, de către Aurelie Basset (Franţa).
Natalia Budu a parcurs un traseu mai lung în această competiţie. După ce a devansat-o pe sportive bulgară Valya Tihomirova Trandeva (4-0), Natalia a învins-o şi pe franţuzoaica Basset (3-0). În meciul cu viitoarea campioană, luptătoarea din Suedia, Sofia Magdalena Mattsson, atleta noastră a pierdut cu 1-6, primind dreptul de a evolua într-un meci pentru medalia de bronz. Din păcate, Natalia Budu s-a recunoscut învinsă şi în meciul cu nemţoaica Alexandra Engelhardt Demmel (0-8) şi s-a clasat pe locul cinci.
De remarcat că, după turneele de lupte libere şi lupte feminine, selecţionata R. Moldova are la activ o medalie de bronz (Andrei Prepeliţă) şi trei locuri cinci (Vladimir Gotişan, Nicolae Ciobanu şi Natalia Budu).
Începând de astăzi, pe saltelele de luptă din Baku, vor evolua reprezentanţii stilului greco-roman .
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!