ActualitateSocial

Natalia Gavrilița: Cetățenii Republicii Moldova vor putea călători cu pașapoartele expirate

Prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, a anunțat astăzi, 18 mai, în cadrul unei conferințe de presă, că persoanele care au pașapoartele expirate în perioada 1 ianuarie 2020 și 31 decembrie 2022, le vor putea folosi în continuare. Valabilitatea lor va fi extinsa până la 30 iunie 2023. Decizia a fost luata în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale, scrie Cotidianul.md.

„Începând cu 1 iunie vă fi prelungit termenul de valabilitate a pașapoartelor cetățenilor Republicii Moldova care au expirat în perioada din 1 ianuarie 2020 și 31 decembrie 2022. Deci, pașapoartele ale căror termen de valabilitate a expirat intre 1 ianuarie 2020 și până la 31 decembrie 2022, valabilitatea lor vă fi extinsa automat până la 30 iunie 2023. Noi deja suntem aproape de perioada estivala, am avut foarte mulți cetățeni care în perioada pandemiei nu au putut veni acasă și nu și-au putut perfecta actele, iar din aceasta cauza avem o creștere semnificativa la pașapoarte. În acest sens, vă fi aplicata aceasta extindere, oamenii nu vor trebui să vina la centrele multifuncționale sau la consulat. Pașapoartele se vor considera extinse. Aceasta măsură a fost deja aplicata de mai multe tari”, a declarat Gavrilița.


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *