Actualitate

Natalia Gavriliță despre candidații PAS pentru funcția de deputat: „Avem o listă bună”

Mulţi dintre aceştia au fost verificaţi timp de 5 ani, de la existenţa partidului, care reprezintă atât nivelul naţional, cât şi organizaţiile teritoriale. Avem oameni din extern, care sunt specialişti în domeniu pentru a fortifica lista PAS, de axemplu, Adrian Belîi, medic, Ana Racu, care este foarte cunoscută în drepturile omului. Avem o listă bună, care reflectă realităţile societăţii noastre şi cu care, suntem siguri, vom putea oferi o guvernare profesionistă, un parlament curat, ca să rezolvăm problemele cetăţenilor”, a spus Natalia Gavriliţa.

Cel puțin câteva nume din lista PAS, trezesc mari semne de întrebare. În primul rând este vorba de fostul ofițer de informații de la SIS – Andrian Cheptonar este al 41-lea pe listele PAS și conduce organizația teritorială PAS Ungheni. În 2009, când lucra la securitate, în calitate de ofițer de informații, a reținut tinerii care mergeau de la Ungheni la Chișinău să protesteze împotriva lui comuniștilor lui Voronin, a oprit autocare și mașini la Ungheni și la vamă și a dat tinerii pe mâna milițienilor generalului Voronin. Asta se întâmpa pe 7 aprilie 2009.

Calul troian din lista PAS! Natalia Davidovici este o propagandistă pro-rusă cu viziuni românofobe / VIDEO

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *