NATO: Avioane militare rusești survolează Marea Neagră, Marea Baltică şi Marea Nordului

Alianţa Nord-Atlantică a anunţat miercuri, 29 octombrie, o intensificare neobişnuită a activităţii aviaţiei militare ruseşti în spaţiul european.
Cea mai importantă operaţiune a mobilizat aparate din trei ţări membre NATO – Norvegia, Marea Britanie şi Portugalia – după detectarea unui grup de opt avioane ruseşti, patru bombardiere şi patru avioane de alimentare, în formaţie deasupra Oceanului Atlantic.
Aparatele nu au anunţat niciun plan de zbor; în consecinţă, Alianţa consideră că această situaţie a reprezentat un potenţial risc pentru zborurile civile. NATO mai precizează că o altă operaţiune a fost realizată de avioane turceşti deasupra Mării Negre pentru a controla un grup de patru aparate ruseşti, două dintre ele bombardiere.
Comunicatul Alianţei Nord-Atlantice nu face nicio referire la criza din Ucraina, care a tensionat relaţiile dintre Rusia şi Occident. Anunţul NATO nu a avut deocamdată reacţii la Moscova, după cum am aflat de la corespondentul Radio România, Alexandr Beleavschi.
În Rusia nu există comentarii deocamdată asupra acestor evenimente aeriene, după cum nu există nici reacţii la declaraţiile NATO.
sursa: radiochisinau.md