Internațional

Naufragiul unui pescador sud-coreean în Marea Bering: 27 de cadavre au fost găsite până în prezent

”Am găsit 34 de persoane, dintre care doar șapte supraviețuitori. Douăzeci și șase de persoane sunt încă date dispărute. Vom continua căutările atât timp cât există speranțe pentru găsirea celor dați dispăruți”, a declarat Anatoli Korovin, unul dintre responsabilii Centrului pentru operațiuni de salvare maritimă de din portul Petropavlovsk-Kamceațki.

Informațiile au fost confirmate și de proprietarul pescadorului naufragiat, compania Sajo Industries.

Nava Oryong-501, un pescador industrial de 1.750 de tone, având la bord 60 de membri ai echipajului (dintre care 35 de indonezieni, 13 filipinezi, 11 sud-coreeni și un rus), s-a scufundat luni în largul coastelor Extremului Orient rus, pe o mare foarte agitată.

Patru bărci de salvare au fost găsite fără a avea vreo persoană la bord.

La operațiunile de căutare participă și o echipă sud-coreeană formată din 74 de persoane, o ambarcațiune de patrulare și un elicopter.

Ministerul Siguranței și Securității Publice sud-coreean nu a precizat durata misiunii acestei echipe.

În acest an, o altă navă sud-coreeană a fost implicată într-o tragedie maritimă. La 16 aprilie, feribotul Sewol s-a scufundat în timp ce efectua o cursă între portul Incheon și insula Jeju, cunoscută atracție turistică. Nava avea la bord 476 de persoane, dintre care 325 erau elevi ai liceului Dawon, de lângă Seul. Doar 75 dintre ei au supraviețuit.

Conform rezultatelor anchetei, o schimbare bruscă de direcție a fost cauza scufundării feribotului. Nava a efectuat un viraj brusc de 15 grade, manevră care a condus la înclinarea ei pronunțată urmată de răsturnarea pe o parte. Se presupune că, din cauza virajului brusc, încărcătura s-ar fi deplasat provocând dezechilibrarea feribotului, iar echipajul nu a reușit să-l readucă în poziția corectă pentru că vasul era încărcat peste capacitatea maximă admisă.

sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *