Social

„Ne dorim un viitor mai bun într-o țară democratică!”

Menționând că urmăresc cu îngrijorare evoluțiile de la Chișinău, tinerii din Federația Asociațiilor Basarabenilor din România (FAB), care grupează organizațiile locale ale celor aflați la studii în dreapta Prutului, cer adoptarea unor decizii constructive care să permită continuarea traseului european al țării.

„Politicienii trebuie să înțeleagă că doar acționând în interesul poporului pot rămâne în istoria și conștiința națională, iar orice coaliție trebuie construită astfel încât valorile democratice să fie protejate și consolidate, căci revenirea la o orânduire ce n-a făcut cinste societății moldovenești ne va întoarce din drumul pe care noi, tinerii, ni-l dorim”, se spune în această scrisoare. În continuare, FAB România face apel la rațiune, la evitarea gesturilor pripite și provocatoare și amintește autorităților de la Chișinău că deciziile din aceste zile ale politicienilor sunt cruciale.

„Indiferent unde ne-am afla, acasă sau în afara granițelor, la studiu sau la muncă, noi, tinerii basarabeni, nu ne dorim decât un viitor mai bun într-o țară ce prețuiește valorile democratice, valorile europene și a cărei clasă politică își poate onora promisiunile față de popor și partenerii europeni”, declară la final autorii mesajului. Documentul este semnat de Slavic Șaramet, președintele FAB România.

Timpul.md
 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *