Neînțelegeri la vârful PCRM: Au anulat ședința unde urmau să decidă ce fac mai departe!
Ședința va avea totuși loc cel mai probabil săptămâna viitoare dar nu a fost stabilită încă o data concretă, precizează Dodon.
TIMPUL a publicat ieri câteva declarații a comunistului V. Voronin, cu ocazia depunerii de flori la monumentul lui Lenin: Voronin dă start campaniei electorale: Regimul actual e oligarhic, criminal și corupt
Foto: Negru de supărare, ex-președintele RM, Vladimir Voronin, îl privește încruntat pe Lupu, actualul Președintele RM.
Notă: Neînțelegerile la fârful PCRM sunt legate de nemulțumirea deputaților comuniști față de modul în care Voronin a condus partidul în ultima vreme, acțiuni care spulberă sistematic orice speranță a comuniștilor de a reveni la putere.
Situația PCRM de acum e similară cu cea de dinainte de referendum, când era evident că au dificultăți uriașe în a propulsa un nou lider ce ar putea să-l înlocuiască pe Voronin. Numele vehiculate atunci sugerau că gruparea Tkaciuc-Voronin intenționa să propună un candidat 100 % controlat de ei. Eventuale noi alegeri anticipate în 2011 sau 2012 ar fi o adevărată tragedie pentru deputații și sponsorii comuniști pentru că e ușor de observat trendul lor descrescător din 2009 până acum (5 aprilie 2009, PCRM acumulează 49,48%, 29 iulie 2009 – 44,69%, 28 noiembrie 2010 – 39,34 %) iar modul radical în care Voronin abordează subiectele politice, exclude PCRM din orice alianță.
Laboratorul de inventat minciuni al PCRM, condus de M. Tkaciuc, e pus în fața unei provocări uriașe, urmează să explice electoratului de ce sunt în opoziție, de ce în R. Moldova se organizează 3 alegeri parlamentare în 2 ani și nu în ultimul rând, de ce M. Lupu era bun pentru o alianță de stânga, dar nu-i bun ca președinte ?
După: Moldpres/Notă: Comentator Timpul.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!