Fotbal

Nemulțumiți de arbitraj, fotbaliștii Olimpiei au PĂRĂSIT terenul în timpul jocului

Nistru Otaci a deschis scorul în minutul 32 prin fostul mijlocaș de la Sf. Gheorghe, German Pyatnikov. La începutul reprizei secunde, Olimpia a beneficiat de un penalty care a fost transformat de fundașul Jude Ogada.

Cu 16 minute înainte de finalul partidei, Nistru Otaci a reintrat în avantaj prin același Pyatnikov după un șut la vinclu din colțul careului de 16 metri. Faza însă a fost precedată de două faulturi la jucătorii Olimpiei, arbitrul însă a lăsat jocul să continue, iar Nistru a reintrat în avantaj. Imediat după aceasta patronul Olimpiei, Serghei Chiseliov, supărat pe arbitraj i-a cerut antrenorului Nicolae Bunea să scoată echipa din teren, lucru care s-a și întâmplat.

În această ediție de campionat, Serghei Chiseliov s-a arătat de mai multe ori nemulțumit de arbitraj.  Centralul meciului Olimpia – Nistru a fost Victor Gheciu, ajutat de Vasile Ermischin și Denis Borisov.

Comitetul de Disciplină al FMF va decide în zilele apropiate dacă Olimpia Bălți va fi sancționată cu înfrângere tehnică (0-3) conform punctului 7.8 din regulamentul pentru această ediție de campionat. Cel mai probabil Olimpia Bălți va primi și o amendă.

În celelalte partide din cadrul etapei a 10-a a Diviziei Naționale s-au înregistrat rezultatele:

FC Costuleni – Zimbru 0-0
Sfîntul Gheorghe – FC Tiraspol 1-0
Iskra-Stal – CSCA-Rapid 4-0
Olimpia – Nistru 1-2 (meciul nu s-a terminat)
Sheriff – Academia UTM 1-1
Dacia – Milsami-Ursidos 2-0

Dacia Chișinău a profitat de remiza Sheriff-ului cu ,,studenții” de la Academia UTM și s-a apropiat la doar 1 punct de tiraspoleni care se clasează în continuare pe primul loc cu 24 puncte acumulate în 10 meciuri . O altă pretendendă la titlu, Zimbru Chișinău a înregistrat a 5-a remiză consecutivă, de această dată cu codașa clasamentului, FC Costuleni. ,,Galben-verzii” ocupă ultimul loc pe podium și se află la egalitate de puncte (15) cu FC Tiraspol și Iskra-Stal.

Timpul.md (Radu Lisița)


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *