Bună Dimineața

Nepoţeii lui Beria

Se pare că chiar şi printre componentele AIE s-au strecurat câţiva agenţi ai serviciilor secrete ruseşti, care fac tot posibilul pentru a trezi în societate dezamăgirea şi chiar ura faţă de forţele democratice. Totodată, continuă acţiunile organizate de nepoţeii lui Beria. Cineva ar putea să-mi reproşeze: iarăşi învinuim Rusia de toate relele. Aşa şi este. Ceea ce se întâmplă arată că ea şi-a mobilizat la Chişinău toate lepădăturile politice cu scopul de a întoarce cursul proeuropean al R. Moldova şi de a isca ură între malurile Prutului. Dacă Roşca a reapărut în scenă, înseamnă că Moscova pregăteşte o nouă lovitură. Alături – Anatol Plugaru, ministru al Securităţii în 1992, când mulţi dintre cei mai buni participanţi la războiul de pe Nistru erau ucişi din spate. „Patriotul” Roşca n-a fost la război în 1992, în schimb acum mobilizează şi partidul antiromânesc al transnistreanului Garbuz să strige „Jos Aliansu’!”. Alături de Roşca apare fără scrupule şi Voronin, dar şi un alt marginal – Şelin de la PSD. Plătiţi bine de Moscova, ei vor manipula societatea. Presa democrată trebuie să explice lumii cine sunt nepoţeii lui Beria şi pentru cine lucrează ei.  

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *