Netflix: 9 filme şi seriale de văzut în aprilie 2020
Age of Samurai: Battle for Japan
1 aprilie
Pentru cei care în copilărie au citit pe nerăsuflate Shogun-ul lui James Clavell şi au rămas în inimă cu fascinaţia pentru Japonia, această docudramă explorează poate cea mai violentă perioadă din istoria niponă, când pacea întrerupea extrem de rar şi pentru puţină vreme şirul de războaie sângeroase între numeroşii lideri locali. Ne cutremurăm doar la gândul că nu doar învinşii, ci şi familia şi anturajul lor erau nevoiţi să recurgă în masă la sinuciderea prin seppuku.
Coffee & Kareem
3 aprilie
Un nou reprezentant al genului buddy-cop comedy, Coffee & Kareem ni-l arată pe Ed Helms (adică cel mai inspid tip din Marea mahmureală) în rolul poliţistului Coffee, care nu are decât satisfacţii în noua sa relaţie cu Vanessa (Taraji P. Henson), doar că fericirea cuplului birasial este o adevărată nenorocire pentru Kareem (Terrence Little Gardenhigh), fiul adolescent al Vanessei. Nu trece mult şi poliţistul şi puştiul trebuie să facă echipă atunci când sunt martorii unui asasinat şi devin ţinta ucigaşilor. Unul din acele filme în care atât eroii cât şi antagoniştii nu ar fi în stare nici să deschidă uşa frigiderului fără să-şi învineţească un ochi…
La casa de papel: sezonul 4
3 aprilie
Serialul Fabrica de bani nu mai are nevoie de nicio prezentare şi suntem siguri că foarte mulţi români abia aşteaptă să vadă dacă Profesorul (Álvaro Morte) poate trece repede peste falsa moarte a Lisabonei (Itziar Ituño) pentru a-i salva pe Tokio şi ceilalţi din grup. Noul sezon este însoţit în aceeaşi zi de documentarul Money Heist: The Phenomenon.
Brews Brothers
10 aprilie
Pe lângă multe seriale de stand-up comedy, Netflix oferă şi Brews Brothers, un sitcom despre doi fraţi înstrăinaţi care ajung cumva să deţină împreună o berărie. Personalităţile extrem de diferite ale eroilor şi reacţiile lor mai mult decât neaşteptate în faţa diverselor provocări vor fi sursa de umor a lui Brews Brothers. Nouă ni se pare o versiune actualizată (şi mult mai alcoolică) a hitului de pe vremuri Perfect Strangers!
Hasmukh
10 aprilie
Netflix a mai încercat de mai multe ori să zdruncine prejudecata că India nu poate oferi decât poveşti de dragoste siropoase şi iată că acum insistă cu Hasmukh. În centrul atenţiei este un comedian de provincie care are parte de o imensă oportunitate în carieră, doar că ajunge să ucidă pentru ca această oportunitate să se concretizeze. O premisă mai mult decât bună pentru a studia contrastul dintre viaţa de pe scenă şi cea din afara ei. Şi dacă nu te convinge Hasmukh, poţi încerca oricând antrenantul Sacred Games!
The Main Event
10 aprilie
Ce e de făcut când tu şi prietenii tăi sunteţi agresaţi zilnic la şcoală? De multe ori oportunităţile de rezolvare a acestor conflicte nu sunt deloc numeroase, dar ce te faci când pui mâna pe o mască în stare să te transforme într-un expert în lupte libere? Asta se întâmplă cu Leo, un elev de generală care nu ezită să-şi ducă noile aptitudini la un alt nivel: după ce rezolvă conflictele de la şcoală se înscrie într-o competiţie reală, cu luptători de trei ori mai voluminoşi ca el!
Fauda: sezonul 3
16 aprilie
Noi am început să ne uităm la Fauda într-o doară, pentru a vedea câtă propagandă face Israelul cu ajutorul serialelor locale. Da, Fauda este acel serial în care evreii sunt buni, frumoşi, curajoşi şi devreme acasă, în timp ce tuturor arabilor le tremură mâinile de nerăbdare să detoneze o bombă. Trecând peste această poziţie lipsită de orice ambiguitate, Fauda oferă tensiune pe cinste şi poate fi savurat de către amatorii de thrillere pe muchie de cuţit, atâta vreme cât aceştia fac abstracţie de propagandă. Pentru a echilibra imaginea despre conflictul generalizat din Orientul Mijlociu ar ajuta să vezi excelentul serial HBO Our Boys.
Extraction
24 aprilie
Cu un scenariu scris de Joe Russo (scenarist şi regizor, alături de fratele Anthony Russo, al celor mai recente filme Avengers) şi cu Chris Hemsworth în rolul principal, acest action cu siguranţă va fi sus pe lista fanilor genului. Protagonist este mercenarul Tyler Rake, iar nebunia începe după ce acesta acceptă o misiune imposibilă: să-l salveze pe fiul răpit al unui gangster extrem de periculos aflat în închisoare. Pe lângă Hemsworth, în film apar David Harbour, devenit un star global după rolul său din Stranger Things, şi actriţa iraniană Golshifteh Farahani.
Never Have I Ever
27 aprilie
Acum un an o menţionam pe Mindy Kaling într-un articol despre cei mai râvniţi creatori de seriale de la Hollywood, oameni care pot câştiga între 100 şi 500 de milioane de dolari pentru o exclusivitate cu un studio. Kaling revine în atenţie cu Never Have I Ever, un serial despre Devi (Maitreyi Ramakrishnan), o adolescentă de origine indiană care înfruntă cea mai mare provocare a vieţii ei: un nou an de liceu în America! Aşteptările ei supradimensionate şi personalitatea efervescentă o vor arunca într-o mulţime de buclucuri. Umblă vorba că la originea scenariului se află chiar experienţele din liceu ale lui Mindy Kaling.
Ce titluri aştepţi în aprilie pe Netflix?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!