„New York Times” despre VIZITA lui John KERRY în Republica MOLDOVA
Inițial, John Kerry ar fi trebuit sa viziteze si Kievul, pentru o reuniune a OSCE, dar aceasta a fost anulată după ce Ucraina a renunțat la semnarea Acordului de Asociere cu UE
Aceasta va fi prima vizită a unui secretar american de stat în Moldova după cea efectuată de James A. Baker al III-lea, în 1992.
„Am dorit sa transmitem un semnal foarte puternic de sprijin pentru acele țări care au făcut pași spre UE”, a declarat luni noaptea un oficial de rang înalt din Departamentul de Stat, care a preferat să-și păstreze anonimatul.
Deși va dura doar câteva ore, vizita are ca scop să demonstreze sprijinul SUA pentru Moldova, în încercarea acestei țări de a strânge legăturile cu UE, notează cotidianul american.
„Moldova a suferit presiuni din partea marelui său vecin. Deci, printre lucrurile la care lucrăm cu UE (…) este să ajutam industria vinurilor din Moldova să găsească noi piețe. Uniunea Europeana a redus deja sau a renunțat la toate taxele pentru vinurile moldovenești”, a explicat acesta, pentru „New York Times”.
Vizita de la Chișinău face parte dintr-un turneu mai amplu al șefului diplomației americane. Astfel, acesta a participat la o reuniune a miniștrilor Afacerilor externe ai NATO la Bruxelles, de unde se deplasează în Republica Moldova. Turneul se va încheia cu o nouă vizită în Israel și în Cisiordania, la câteva zile după acordul internațional privind programul nuclear iranian, condamnat de liderii evrei. Aceasta va fi a opta vizita a lui Kerry in Orientul Apropiat.
Sursa: Hotnews.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!