New York Times: Putin și-a atins obiectivul în Siria
Articolul arată că până acum în Siria, Putin şi-a atins obiectivul de a îşi proteja aliatul, Bashar al-Assad. Problema care se pune acum este cum să părăsească teatrul de conflict.
În Ucraina, Rusia se arată în favoarea acordului de încetare a ostilităţilor, dar reînceperea luptelor în regiuni separatiste pare a indică contrariul, că Moscova continuă să încerce să destabilizeze guvernul de la Kiev. În Europa, regimul de la Kremlin încearcă să găsească fisuri care să diminueze regimul de sancţiuni.
Acordul de încetare a focului în Siria a fost anunţat la televizor de însuşi Vladimir Putin, căruia – arată cotidianul – îi este dor de perioada în care Uniunea Sovietică şi Statele Unite jucau rolul central pe plan mondial.
Putin a spus că intervenţia în Siria va duce la evitarea prăbuşirii pe care o cunoaşte Irakul, după invazia americană. Dar acum că Rusia pare să-şi fi îndeplinit obiectivul se înmulţesc apelurile că misiunea costisitoare să se încheie.
Acordul încheiat permite ca atacurile să continue împotriva grupărilor extremiste ca Statul Islamic şi Frontul Nusra. Asta e în favoarea ruşilor, dacă vor să-l sprijine pe Assad militar în continuare, pentru că multe grupări insurgente anti-Assad acţionează împreună cu Frontul Nusra.
Analişti mai spun că Putin vrea să păstreze argumente de forţă în Siria pentru a supraveghea tranziţia către un nou guvern, când se va produce şi a se asigura că Siria rămîne un aliat al Moscovei. În plus el vrea să demonstreze că o schimbare de regim poate fi consecinţă negocierilor şi nu a unei răsturnări forţate de la putere.
Putin speră că rolul jucat în Siria să-l ajute să scape de sancţiunile occidentale, dar se ştie că intervenţia rusă nu este văzută cu ochi în Occident pentru că a fost motivată politic şi nu s-a încadrat în campania anti-ISIS. Chiar dacă Siria poate fi considerată până acum un succes pentru Kremlin, atîta timp cît sancţiunile nu sînt ridicate, revenirea Rusiei pe scenă globală e problematică.
sursa: europalibera.org
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!