Actualitate

NEWS ALERT. Igor Dodon a fost reținut pentru 72 de ore

Președintele de onoare al PSRM, Igor Dodon, a fost reținut pentru 72 de ore, susțin sursele Deschide.MD. Totodată, a fost reținut și cumnatul socialistului, Petru Merineanu.

După ce fostul președinte al țării, Igor Dodon, s-a pomenit în această dimineață cu procurorii la ușa casei sale, aceștia ar fi ajuns li la oficiul din centrul capitalei, de pe strada Ștefan Cel Mare, 202, dar și la casa părintească din localitatea Sadova, raionul Călărași.

„Acțiunile de urmărire penală au loc și la sediul asociației „Uniunea de Afaceri Moldo-Rusă”, al cărei președinte este Igor Dodon. Co-fondatorul asociației respective este organizația „Delovaia Rossia”, unul din liderii căreia este Igor Ceaika, fiul fostului procuror general din Rusia, Iuri Ceaika”.

Perchezițiiau loc și la casa părintească a lui Dodon din satul Sadova (r-nul Călărași), dar și la baza de odihnă din Sadova care ar aparține familiei lui Dodon. Totodată, acțiunile de urmărire penală sunt demarate la cel puțin două apartamente care i-ar aparține lui Dodon, dar care ar fi înregistrate pe numele cumnatului său, a finului socialistului, fost ofițer al SPPS, Lilian Filipov.

Potrivit Marianei Cherpec, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Dodon este acuzat de trădare de patrie, corupere pasivă și îmbogățire ilicită.

De precizat că săptămâna trecută procurorul general interimar, Dumitru Robu, a semnat ordonanța privind repornirea urmăririi penale în dosarul „kuliok”.

Procurorii Anticorupție îl bănuiesc pe Igor Dodon de comiterea infracțiunilor:
art.324 (coruperea pasiva)
art.181/2( acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminala)
art.337( trădare de patrie)
art.330/2 (îmbogățire ilicită).

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


comentarii

  1. Toate infracțiunile au fost săvârșite de ticălos. Mă mir că RM a început să vadă. Cu un ochi, ca în bancul clasic, dar a început.

  2. Da, Fîs-Don… nu țe-a mers operațiunea speciala de al promova pe lingăul moscovit Vl. Țurcan ca președinte a CC RM… pentru a promova legile dictate de Putler, care le primeai fiecare data zburând la el. Colaboraționiștilor din Moldova (reprezentanții coloanei a 5, PCRM, PSRM și alte partide pro ruse… lista e destul de mare ) au dorit sa numească Presedinte CC RM o persoana ca Dm. Pulbere care a facut politica la curte sub presiunea lui Voronin, anuland decretul Presedintelui RM referitor la ocupația Moldovei de Rusia(URSS). Dodoane, tu te ocupi de răspândirea minciunii ca kremlibotii si cine te mai crede… nici cei de mai sus luati in paranteze. La pușcărie ții locul ca hoț mărunt și ca un kileok-ar de influența și ca fost presedinte a RM care a incalcat de mai multe ori Constitutia. La DUBA !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *