Actualitate

Nicio zi fără proteste! Transportatorii cer revizuirea tarifului și amenință cu sistarea activității rutelor regulate

„Majoritatea transportatorilor sunt în prag de faliment. Costurile nu mai pot fi acoperite de încasări. În toate raionale țării există rute care nu se mai operează, iar numărul acestora este în creștere. Deja avem localități din care au fost sistate toate rutele. Populația acestor localități se deplasează cu taximetre sau cu transport ilicit și achită mult mai mult decât ar fi achitat dacă tariful ar fi fost majorat de către MIDR în baza unor calcule reale”, se menționează în scrisoarea adresată vicepremierului Andrei Spînu.

De asemena, transportatorii acuză ministerul de incompetență și de efectuarea unor calcule eronate la stabilirea tarifelor de transport.

„Această incompetență s-a evidențiat mai ales prin conținutul calculelor efectuate de MIDR privind tariful la transportul rutier. MIDR a exclus din calcule chiar și unele costuri evidente cum ar fi obligațiile transportatorilor de achitare a taxelor și impozitelor, de achitare a concediilor anuale, concediilor medicale, norma de 41 ore de muncă pe săptămână, cerințele AETR, costul combustibilului, costul real al reparațiilor și multe altele”, este menționat în scrisoarea transportatorilor.

Printre revendicările transportatorilor, transmise ministerului încă anul trecut, se regăsesc: introducerea cotei 0 TVA, micșorarea accizei speciale pentru importul autobuzelor mai vechi de 10 ani, suportul financiar pentru înnoirea parcului de autobuze și aplicarea unui tarif real pentru serviciile de autogară.

Potrivit acestora, niciuna dintre solicitări n-a fost examinată de către reprezentanții ministerului de profil.

APOTA declară că în cazul în care ministerul nu va prezenta calcule reale ale tarifului la serviciile de transport și a tarifului la serviciile de autogară, transportatorii, la începutul lunii februarie, în semn de protest își vor sista activitatea pe rutele regulate.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *