A fost redactor la Editura „Lumina”, secretar, apoi consilier al Uniunii Scriitorilor din Moldova (din 1989). A editat proză, poezie și dramaturgie. Este singurul, deocamdată, scriitor de la noi care are publicate șase volume de opere alese.
Nicolae Esinencu este cunoscut cititorilor noștri de la volumul său de debut „Antene” (1968), urmat de cărțile de poezie „Sens” (1969), „Dealuri” (1974), „Copilul teribil” (1979), „Stai să-ți mai spun” (1983), „Cuvinte de chemat fetele” (1986), precum și de volumele de proză „Sacla” (1968), „Portocala” (1970), „Toi” (1972), „Era vremea să iubim” (1977) ș.a. Semnează piesele „Grand prix”, „Tabachera”, „Fumoarul”, „Oameni de paie”, „SRL Moldovanul” ș.a.
De asemenea, el este autorul mai multor scenarii de film și al unor cărți pentru copii.
Cunoscut de către colegi ca un adevărat „copil teribil”, glumeț și mereu pus pe șotii, l-am întâlnit ieri destul de trist. Știam că are o problemă. Soția sa, Antonina Esinencu, este de mai mult timp grav bolnavă. A fost, poate, singura dată când am discutat cu el cu totul altfel. „Nimeni n-a avut în viață libertatea pe care am avut-o eu. Acum, când soția e la pat, sunt mereu cu ochii pe ea. Dragostea mea n-o pot da nimănui. Mi-a născut patru copii: Nicoleta, Dan, Octavian și Ștefan. Avem șapte nepoți. Le doresc tuturor să aibă parte de o asemenea căsnicie”, ne-a spus Nicolae Esinencu. Și în această vară, împreună cu soția, s-a aflat mai mult la vila de la Peresecina. Suferă enorm din cauza bolii soției, care a suportat câteva intervenții chirurgicale, fiind salvată de către medici ca printr-o minune. „Cine a spus că nu avem medici calificați, n-a înțeles nimic în această viață. Îi avem și încă destul de mari. Mă rog lui Dumnezeu să le dea sănătate. Datorită lor, soția mea este încă în viață”, ne-a mai spus scriitorul.
În ultimul timp, se află mai puțin la masa de scris. E mereu alături de soție. Cheltuind bani grei pentru medicamente, se află într-o situație materială proastă. Are 200 de seturi ale operelor alese, pe care visează să le cumpere Ministerul Culturii ori cel al Educației pentru bibliotecile publice și cele școlare.
La despărțire, el a insistat să ne dea un sfat tuturor: iubiți omul de lângă voi! Aceasta vă va ajuta să ieșiți cu bine din orice impas. Nu este nimic mai scump din ceea ce ne-a dat Dumnezeu decât omul de lângă tine!”.
Am văzut, repet, în fața mea un alt fel de Esinencu. Era cam trist, dar cu încredere în faptul că Dumnezeu are grijă de toate. Îi dorim multă sănătate atât lui, cât și soției sale, ca să depășească împreună problemele cu care se confruntă.
