Opinii și Editoriale

Nicolae Negru: Cikatilo geopolitic, la un an

Un an de război în Ucraina. Un război al cărui început puțini și l-au putut imagina și mai puțini au putut prevedea că ucrainenii vor rezista și că Putin și-a găsit nașul în persoana lui Zelenski. Un kaghebist pus la punct de un comedian. Acum temutul președinte rus arată jalnic, se justifică, îi tremură vocea, le cere militarilor ucraineni să se predea, se plânge că a fost înșelat de Occident, care ar fi furnizat armament Ucrainei înainte de invazie și îi acordă sprijin în continuare, ignorând amenințarea că urmează un răspuns „cum nu s-a mai văzut” din partea Rusiei, scrie Nicolae Negru într-un editorial pentru Ziarul Național.

Curajul și împotrivirea ucrainenilor a determinat Occidentul să le acorde ajutor militar și financiar din ce în ce mai consistent, mai puternic, mai distrugător, pe măsură ce Rusia aruncă în focul războiului tot mai multe resurse umane și tehnice. Și nici zăngănitul periodic al sabiei nucleare nu mai are efectul scontat de Putin, după ce s-a descoperit că Rusia este o supraputere falsă, o supra-benzinărie, un colos cu picioare de lut nu numai din punct de vedere economic, ci și militar. Dacă nu ar exista pericolul aplicării armei nucleare, războiul s-ar fi încheiat repede, ca invazia Kuweitului de către Irak, în 1991.

Vizita istorică a lui Joe Biden la Kiev, în plin efort ofensiv al armatei ruse, reflectă nu numai angajamentul SUA pentru cauza ucraineană, ci și disprețul față de Putin, criminal de război, care și-a imaginat că poate rescrie – prin vărsare de sânge și șantaj energetic, prin teroarea bombardării blocurilor, grădinițelor, școlilor, teatrelor, a infrastructurii civile – normele internaționale și carta ONU, al cărei fondator este și Rusia. După un an de război, imaginea lui Putin de mare strateg, de iscusit jucător pe tabla de șah a geopoliticii mondiale s-a făcut țăndări. După cum s-a exprimat un fost diplomat rus, care a demisionat după invadarea Ucrainei, Putin nici măcar nu mai arată deștept. Ieșit din grota imperialismului și misionarismului rus, lipsit de viziune, nu e capabil să-și recunoască greșelile, insistă să meargă pe un drum care duce Rusia într-un impas tot mai mare, din care nu va putea ieși repede.

Fețele posomorâte, îngrijorate, plictisite ale elitei ruse ascultând și aplaudând, ca la comandă, discursul său despre starea națiunii reflectă acest impas la care nu s-ar fi ajuns dacă exista o minimă democrație în Rusia, dacă decizia de a începe războiul nu o lua o singură persoană. Soluția corectă a acestui război e ca Putin să retragă trupele din Ucraina, dar aceasta ar însemna să-și recunoască eroarea și crima de a fi început un război fratricid, călcând toate legile penale și morale.

Dacă lumea ar fi sărit să apere cecenii de genocidul rus, dacă reacționa adecvat la invazia Georgiei, apoi a Ucrainei în 2014, posibil ar fi preîntâmpinat apariția acestui monstru, a acestui Cikatilo geopolitic. Dar gazul ieftin a intoxicat mintea unor politicieni europeni. Numai unitatea și solidaritatea transatlantică îl mai poate opri azi pe Putin. Și China stă să intre în scenă – se va situa ea de partea dreptății sau va încerca să facă pace presând victima să cedeze teritorii agresorului? Refacerea arhitecturii de securitate europeană, mondială în așa fel încât statele, popoarele mai mici să nu mai cadă pradă pornirilor agresive, atavice ale unor state mai mari este vitală, urgentă pentru toți vecinii Rusiei.

Agresiunea Rusiei în Ucraina a expus fragilitatea suveranității și independenței noastre, iluziile, soră cu inepția, cu lipsa de viziune, dar și cu trădarea, ale neutraliștilor noștri, adevărul că Republica Moldova este o ficțiune geopolitică și nu poate exista fără România. S-a descoperit și coloana a cincea care așteaptă venirea armatei ruse. Sunt cei care tac, care nu condamnă războiul lui Putin, care acceptă și justifică genocidul ucrainenilor.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *