Nicolae Negru: Fără România, statul R. Moldova e mai mult o ficțiune, mai mult un „proiect”, decât o realitate, existența sa e mai mult formală

Semne diacritice

Despre efectul consolidator, coeziv al „operației militare speciale” ruse asupra ucrainenilor a aflat toată lumea. Chiar dacă mai slab, un efect asemănător al războiului ruso-ucrainean poate fi observat și în Republica Moldova. Acesta se reflectă, în primul rând, în atitudinea cetățenilor față de protestele organizate de Ilan Șor pentru a destabiliza și răsturna guvernarea actuală. În majoritatea lor, cetățenii refuză să iasă în stradă, înțelegând că astfel fac jocul Rusiei, care și-ar dori un stat-vasal în spatele Ucrainei. Cu toate că au motive să fie nemulțumiți, cetățenii noștri se abțin de la manifestările de protest, conștienți de natura și miza lor geopolitică. Până și o parte din cei care optează sincer, naiv, pentru „neutralitatea” Republicii Moldova ignoră apelurile lui Șor și ale fostului lor lider Igor Dodon, cărora li s-a alăturat recent și Plahotniuc, evitând să fie taxați ca trădători, ca instrumente ale revanșei ruse. Cu tot ajutorul coloanei a cincea, plătind generos serviciile „protestatare”, Rusia abia reușește să scoată în stradă 5-7 mii de oameni și, supărată, răzbunătoare, închide tot mai mult robinetul la gaz și ne taie curentul electric.

Ceea ce, la rândul său, provoacă în Republica Moldova alte efecte, similare celor de după închiderea pieței ruse pentru vinurile, fructele și legumele moldovenești, efecte pe care Moscova irațională, prinsă într-un vârtej al smintelii imperiale, le ignoră, mizând totul pe cartea războiului. Pusă în situația să caute surse alternative de gaze și energie electrică în prag de iarnă, la prețuri corespunzătoare puterii de cumpărare a cetățenilor, guvernarea noastră începe în sfârșit să realizeze starea adevărată a Republicii Moldova, cât de reală e „statalitatea” ei și cât de „independente” au fost guvernările precedente, dacă în peste 30 de ani nu s-a reușit construcția măcar a unei linii electrice de tensiune înaltă care să unească ambele maluri ale Prutului. Dar mai cu seamă vine înțelegerea că Republica Moldova nu poate supraviețui fără România în actualele condiții critice, că are nevoie „organică” de ajutorul și sprijinul României, nu numai din punct de vedere energetic, economic și comercial (ca piață de desfacere), dar și al securității sale. Fără România, statul Republica Moldova e mai mult o ficțiune, mai mult un „proiect”, decât o realitate, existența sa e mai mult formală, bazată pe un fundament ipotetic, pe un teren mișcător, pe ceea ce se așteaptă să fie, nu pe ceea ce este cu certitudine. E un stat eșuat sau nerealizat, dar nu din cauza că instituțiile sale au fost (și poate mai sunt) capturate de oligarhi, ci pentru că nu e capabil să se țină pe picioare de sine stătător. Și nu se știe când va fi capabil, dacă va fi. Creșterea sentimentelor unioniste e una din consecințele acestui fapt.

Pe de cealaltă parte, trebuie să recunoaștem că Bucureștiul oficial este receptiv la nevoile existențiale ale statului moldav „suveran și independent”, că orice s-ar spune despre planurile, gândurile și năzuințele sale „intime”, răspunsul autorităților române este corect, civilizat, realist, pragmatic și, sperăm, strategic, vizionar, ele nu pun alte condiții decât cele pe care le pune UE. Și, principalul, nu au transformat, relația cu Republica Moldova, deși există această tentație, într-un câmp de bătaie electorală. Că unele partide încep să se adreseze electoratului basarabean e altceva.

„Astăzi, în aceste timpuri extrem de grele pentru toți, Republica Moldova și România nu doar își dau mâna, ci își croiesc împreună soarta, ca parte a lumii libere”, a apreciat Maia Sandu în discursul adresat „cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului”, vorbind în cadrul conferinței internaționale „Femeile parlamentare din România și promovarea egalității de gen ca angajament național”, organizată de Parlamentul României la începutul acestei săptămâni și căreia guvernarea PAS i-a acordat, în aparență, o importanță exagerată, delegând-o nu numai pe șefa statului, ci și pe președintele Parlamentului, Igor Grosu. Conferința a fost mai curând un pretext de a merge la București.

Deși tema era alta, Maia Sandu a mulțumit pentru „interesul deosebit” cu care autoritățile de la București răspund „rugăminților și nevoilor cetățenilor din Republica Moldova”.

„Vă mulțumesc pentru cât de aproape ne sunteți și vă rog să ne rămâneți aproape”, a spus președinta noastră. Ea ar putea părea, pentru prima dată, luată de un val sentimental, dacă nu am ști cât de critică este situația prin care trece Republica Moldova azi, ce eforturi enorme trebuie să depună pentru a nu cădea în prăpastie. Și când își exprimă dorința „să muncim (împreună) pentru ca cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului să trăiască în pace și în bunăstare într-o casă comună europeană” (…), iar „Prutul să nu ne despartă, ci să unească – drumuri, afaceri, teatre, cinematografie, școli, inovații, valori, oameni”, vrei să crezi că Maia Sandu e sinceră, că nu sunt cuvinte ocazionale și că nu spune totul. Da, s-au mai rostit cuvinte asemănătoare și până la ea, unii îi vor reproșa că a spus prea puțin sau că a spus prea mult, dar trebuie să recunoaștem că Maia Sandu e prima care le spune, știind că s-ar putea curând să i se ceară să le probeze.

Nicolae Negru, Ziarul Național