Nicolae Negru: Iluzia subversivă

Semne diacritice

O extindere cuprinzând Ucraina, Republica Moldova, Georgia și statele din Balcanii de Vest devine un obiectiv strategic important al Uniunii Europene, în actualele realități geopolitice, după ce Rusia a pornit un război de agresiune în Europa, – astfel UE va răspunde la o nouă chemare a istoriei, a afirmat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în discursul despre Starea Uniunii 2023, ținut în Parlamentul European pe 13 septembrie.

„Istoria ne cheamă acum să depunem eforturi pentru completarea Uniunii noastre. Într-o lume în care unii încearcă să atace țări una câte una, nu ne putem permite să-i lăsăm în afară pe concetățenii noștri europeni”, a subliniat ea. Câștigă toți, căci „într-o lume în care mărimea și greutatea contează, completarea Uniunii este clar în interesul strategic și de securitate al Europei”, scrie Nicolae Negru într-un editorial pentru Ziarul Național.

Măsurile de consolidare a Uniunii geopolitice sunt determinate nu numai de pericolul pe care îl prezintă Rusia, ci și de „acțiunile asertive” ale Chinei (aflată în „parteneriat fără limite” cu Rusia), a menționat Ursula von der Leyen. Paradoxal, Putin și-a dorit nașterea unei Europe geopolitice, crezând că o va putea influența prin „Gazprom”, dar o Europă care își menține și dezvoltă parteneriatul cu SUA, care și-a scuturat în mod hotărât dependența energetică de Rusia, solidară cu Ucraina, cu Republica Moldova, nu intra în calculele sale.

Firește, acceptarea noilor membri se va baza „pe merit”, Comisia Europeană va urmări procesul consolidării statului de drept în țările candidate, dar ideea extinderii în sine (la care s-a referit, recent, și președintele Consiliului European, Charles Michel) denotă o schimbare radicală nu atât în conceptul UE, care nu excludea admiterea altor țări, cât în relațiile ei cu Rusia. După ce a încălcat Carta ONU, atacând, sub false pretexte, Ucraina, orgoliile imperiale ale lui Putin nu mai sunt tolerate, iar șantajul său nuclear este abordat ca ceea ce este – o nouă crimă, al cărei autor trebuie izolat, nu menajat.

Bruxelles ne-a ținut treizeci de ani în afară, pentru a nu supăra Moscova, respectând de facto pretinsa „sferă de influență” a Rusiei. Acum UE schimbă macazul, promițând nu numai să ne deschidă ușa, ci și să ne ajute să ne desprindem de îmbrățișarea sufocantă, energetică, economică, a „fratelui mai mare”, luându-ne sub protecția europeană până la aderare. Nu sunt vorbe goale. Deși mai e până ne depărtăm la o distanță sigură de Rusia, primii pași au și fost făcuți, cu ajutorul UE, SUA și, firește, al României, de care depinde „conectarea” și menținerea funcțiilor vitale ale statului moldav în condiții de șantaj energetic.

Pe de cealaltă parte, întâmplător sau nu, ideea integrării europene a Republicii Moldova este contrapusă tot mai vehement, și pe Bâc, și pe Dâmbovița, ideii unioniste, pentru a se băga zâzanie primejdioasă între unioniști și proeuropeni. Nu toți o fac dezinteresat. Au apărut „istorici” care deplâng orientarea euroatlantică a unioniștilor, pledând, oricât ar părea de irațional, absurd, pentru o reapropiere de Rusia, sugerând chiar că soarta Basarabiei ar fi fost alta, dacă diplomația românească din perioada interbelică și-ar fi îndreptat eforturile spre Kremlin, afirmând că reunirea de azi ar depinde doar de Moscova. Că soarta Finlandei, a Poloniei, a Țărilor Baltice de după pactul Molotov-Ribbentrop infirmă această idee deșănțată, demonstrând că ADN-ul rus e setat doar pe acaparare teritorială, că Rusia nu cedează teritorii decât cu forța, nu se ia în seamă. Că în curând se împlinesc 80 de ani de când Japonia se zbuciumă în van să-și recupereze Insulele Kurile, iarăși nu contează.

Contează confuzia, discordia, iluzia subversivă că Rusia ar renunța la Republica Moldova de dragul unor politicieni rusofili. Autorii unor asemenea soluții „extravagante” nu sunt nici măcar originali: până a prelua puterea la Chișinău, Voronin, Lucinschi au avut iluzia că Moscova va renunța de dragul lor la Transnistria.