Actualitate

Nicolae Timofti a fost învestit în funcţia de Preşedinte al R. Moldova

14:12 Discursul Preşedintelui Republicii Moldova, Nicoale Timofti:

"Astăzi este o zi importantă pentru R. Moldova. După o lungă perioadă de criză, am trecut la o etapă în care R. moldova trebuie să avanseze în parcursul său pe calea europeană. Este o mare onoare şi o mare responsabilitate pentru mine. Avem în faţă mai multe provocări, cărora trebuie să le facem faţă şi mai multe obiective pe care trebuie să le urmăm. Primul obiectiv este consolidarea societăţii şi asigurarea consolidării civice şi politice".

"Am ales o cale de dezvoltare corectă. Ţara noastră are mai mulţi prieteni ca oricând. Un alt obiectiv este reîntregirea ţării. În cadrul negocierilor oficiale dintre Chişinău şi Tiraspol, va fi identificată o soluţie paşnică de rezolvare a problemei transnistrene. Voi acţiona cu fermitate pentru ca să nu mai existe posturi vamale pe Nistru."

"Astăzi, multe voci spun că integrarea europeană este imposibilă, trebuie să mergem pe două căi, integrea în UE şi rezolvarea conflictului Transnistrean".

"Realizarea tuturor obiectivelor reiterarte mai sus este posibilă doar dacă în RM va guverna legea. Eu voi continua să contribui la consolidarea statului de drept din RM".

"După obţinerea votului în Parlament, i-am spus unui prieten că eu nu voi fi nici primul şi nici ultimul cetăţean, eu voi fi un cetăţean responsabil. Pentru un cetăţean nu este onoare mai mare decât să spună că este gata atunci când ţara i-o cere".

"Eu ma simt un om fericit şi vreau ca fiecare cetăţean să poată spune că este fericit şi gata să se implice în dezvoltarea ţării".

14.10 Nicolae Timofti a depus jurământul de învestire în funcţie. „Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea propăşirii Republicii Moldova, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, suveranitatea, independenţa, unitatea și integritatea teritorială a Moldovei”.



14.05 
Preşedintele Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase: 
"Curtea Constituţională a reţinut că la 7 martie 2012 Parlamentul a fixat data de 16 martie 2012 pentru desfăşurarea alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova. Comisia specială la 12 martie 2012 l-a înregistrat pe dl Nicolae Timofti în calitate de candidat unic pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova. La 16 martie 2012 aavut loc şedinţa specială a Parlamentului pentru alegerea Preşedintelui Republicii Moldova, în urma căreia Comisia specială a constatat că dl Nicolae Timofti a întrunit 62 de voturi. În baza informaţiei prezentate de Comisia specială, Parlamentul a adoptat Hotărârea nr.46 din 16 martie 2012, prin care a confirmat alegerea Preşedintelui Republicii Moldova.

În şedinţa plenară deschisă Curtea Constituţională a constatat că dl Nicolae Timofti întruneşte cerinţele articolului 78 alin.(2) din Constituţie şi că a obţinut 62 de voturi valabil exprimate, ceea ce constituie mai mult de trei cincimi din numărul deputaţilor aleşi.

Curtea a constatat că alegerile din 16 martie 2012 pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova s-au desfăşurat conform principiilor democratice, cu respectarea dispoziţiilor constituţionale, legale şi a standardelor internaţionale în domeniu, nefiind atestate încălcări de natură să influenţeze rezultatele lor.

În lumina celor expuse, Curtea Constituţională a conchis că la 16 martie 2012, în conformitate cu art.78 din Legea Supremă, Parlamentul Republicii Moldova, prin vot secret, exprimând voinţa suverană a poporului şi reprezentându-i interesele cu bună-credinţă şi onestitate, transpunând în decizii politice opţiunile majore ale acestuia, l-a ales pe dl Nicolae Timofti în calitate de Preşedinte al Republicii Moldova. 

14.02 La Palatul Republicii a ajuns preşedintele Republicii Moldova Nicolae Timofti.

13.59 A ajuns preşedintele interimar  Marian Lupu.

13. 54 La Palat a ajuns premierul Vlad Filat.

13: 43 La Palatul Republicii a ajuns preşedintele Curţii Constituţionale, Alexendru Tănase.

13:35
La ceremonia de învestire au venit foştii preşedinţi ai R. Moldova Mircea Snegur şi Petru Lucinschi

13:25
La Palatul Republicii a sosit familia lui Nicoale Timofti, soţia şi cei trei fi ai său, însoţiţi de pază. Între timp au venit deputaţi fracţiunilor parlamentare şi miniştrii. Igor Dodon şi Zinaida Greceanîi au urcat scările împreună cu ministrul de Externe Iurie Leancă.

13:00
Garda de onoare s-a aliniat deja. Între timp au sosit judecătorii Curţii Constituţionale. Ambasadorii şi reprezentanţii corpurilor diplomatice vor sta în partea stângă a sălii. Printre invitaţi au fost observaţi Ambasadorul Franţei, Gérard Guillonneau, al Chinei şi al Rusiei Valeri Kuzmin.  

La ceremonie vor participa deputaţii din Parlament, judecătorii Curţii Constituţionale, judecători ai Curţii Supreme de Justiţie. Prezenţi va fi şi premierul Vlad Filat, însoţit de întregul corp de miniştri. Printre invitaţi este şi başcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal, lideri de partide, consilieri, preşedinţi ai asociaţiilor de creaţie, şefii organizaţiilor etnice etc.

Dintre oficialii străini la ceremonie este aşteptat şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Dirk Schuebel, şeful adjunct al Misiunii OSCE, Jan Plesinger, şi toţi ambasadorii acreditaţi la Chişinău.

Nicolae Timofti a fost ales şef al statului pe 16 martie, cu votul a 62 de deputaţi.

Timpul.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *