Nicolae Timofti, decorat cu cea mai înaltă distincție a Republicii Bulgaria
La rândul său, Nicolae Timofti i-a înmânat omologului său bulgar „Ordinul Republicii”, distincție conferită anterior prin decret prezidențial.
Cei doi șefi de stat au avut o întrevedere bilaterală, urmată de discuții în format extins, cu participarea delegațiilor celor două țări.
„Am venit în ultimele zile de mandat pentru ca să vă mulțumesc pentru activitatea corectă pe care ați promovat-o și pentru a vă strânge mâna ca pe a unui prieten și politician pe care-l respect nespus”, a menționat Președintele Republicii Bulgaria, Rosen Plevneliev.
„Suntem popoare apropiate, avem multe în comun, dar recunoaștem că ați reușit mai mult decât noi odată ce ați devenit membri ai Uniunii Europene (UE) și NATO (Organizația Tratatului Atlanticului de Nord)”, a declarat Președintele Timofti.