Ultima oră

Nicolae Timofti: Orice virgulă din acordurile semnate cu UE va fi în folosul Republicii Moldova

Președintele Timofti a comunicat despre o eventuală declarație politică din partea UE, care ar putea fi adoptată la Vilnius, în sprijinul perspectivei europene ale țărilor din Parteneriatul Estic. Această declarație ar fi un pas important în apropierea Republicii Moldova de UE, iar obiectivul râvnit ar fi statutul de candidat la aderare, spune șeful statului. “Ar fi foarte bine să obținem acest statut, dar atunci când discutăm cu partenerii noștri din UE, ei ne cer să fim răbdători, consecvenți și cântăriți în toate”, a specificat Nicolae Timofti.

În ajunul Summitului de la Vilnius, tot mai des se vorbește despre presiuni din exterior asupra Moldovei. “Rusia, în fond, nici nu ascunde că ar dori ca Republica Moldova să rămână în sfera influenței sale și în spațiul pro-rusesc. Dar noi am ales această cale (de integrare europeană) și am declarat-o public. Acum totul depinde de cetățenii noștri, dacă ei, la alegeri, ne vor susține. Dar eu sunt sigur că ei ne vor susține, ca să putem merge mai departe pe calea aleasă”, a declarat șeful statului.

Nicolae Timofti s-a referit la o recentă discuție informală pe care a avut-o cu președintele Vladimir Putin. “Fiind la Minsk, într-o discuție privată… nu a fost o întâlnire oficială cu Putin, dar stând alături la masă, am discutat. Și foarte sincer, colegial şi prietenește mi-a spus că trebuie de văzut, de calculat care sunt plusurile și minusurile, pentru luarea unei decizii definitive. I-am răspuns că noi am calculat, dar am convenit ca prim-miniștrii, în cadrul întâlnirilor programate pentru 19-20 noiembrie la Sankt Petersburg, dacă or avea posibilitate, să discute unele probleme și aspecte legate de relațiile bilaterale moldo-ruse și de perspectivele acestora”, a spus Nicolae Timofti.

“Trebuie să activizăm lucrul și să-l facem mai eficient în domeniul combaterii corupției”, a spus șeful statului cu referire la reforma justiției – unul dintre obiectivele de bază pe calea integrării europene a țării. “Nu e vorba doar de sistemul judiciar, dar justiția este o verigă foarte importantă în societate. Dacă vom avea o justiție independentă, necoruptă, mai ușor vom rezolva toate problemele. Numărul judecătorilor nu este mare, dar hotărârile lor influențează mersul normal al dezvoltării societății”, afirmă Nicolae Timofti.

Șeful statului spune că își dorește să ducă la bun sfârşit această etapă importantă pentru ţara noastră. “Aș dori să realizăm programul etapei actuale, de semnare a acordurilor de la Vilnius și aceste acte să aducă binele pe care-l așteptăm. Și atunci oamenii au să spună că guvernarea, din care a făcut parte și președintele Timofti, a reușit să facă ceva bine pentru acest popor și oamenii să ne asocieze cu integrarea în UE”, a spus în finalul interviului şeful statului.

Sursa: TRM.MD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *