– Diplomaţia e o profesie ca oricare alta. Aşa cum medicul îşi îmbracă halatul alb în fiecare dimineață sau judecătorul îşi pune mantia, la fel există o etichetă şi pentru diplomaţi. Eticheta unui diplomat este bunul-simţ. De fapt, un diplomat bun are întotdeauna multă, multă şcoală şi bun-simţ.
– Cum se obţine statutul de diplomat de carieră?
– Doar urmând un traseu bine determinat: studii adecvate, activitatea în cadrul Ministerului de Externe, a misiunilor diplomatice, acumularea în ascensiune a experienței de muncă și o sistematică perfecționare profesională.
– Tu, acum, la ce nivel eşti pe această scară?
– Actualmente activez în cadrul Direcţiei Generale Integrare Europeană, Direcția Cooperare Regională în funcţia de Secretar I. Pe parcursul activităţii în cadrul MAEIE mi-a fost acordat prin decret prezidenţial gradul diplomatic de Secretar III.
– Ce anume intră în obligaţiile tale?
– Cooperarea multilaterală pe dimensiunea sud-est europeană.
– Şi cum ne integrăm în Uniunea Europeană? Prin… Ecuador?!
– Abolirea regimului de vize cu orice ţară este un proces pozitiv. Iar integrarea europeană constituie punctul nr. 1 pe agenda actualei guvernări. Promovarea agendei europene a RM reflectă în mod direct plenitudinea şi ireversibilitatea angajamentului nostru pentru modernizarea şi europenizarea R. Moldova. Aprofundarea cooperării cu UE nu poate rezulta decât în beneficiul cetăţenilor noștri care va deriva și din liberalizarea circulaţiei acestora în UE pe care o prevede Dialogul privind vizele cu UE, desfăşurat cu succes de R. Moldova. Obstacolul principal constă în propria noastră mentalitate. Vrem în Europa, dar acolo trebuie să mergem cu ceva bun de-al nostru… Să ne dezvoltăm propria economie, să investim în cultură şi învăţământ, să aducem sistemul sănătăţii publice la standardele internaţionale. Există o gamă extinsă de reforme pe care trebuie să le implementăm în perioada de preaderare, iar în percepţia mea, avem nevoie de punerea în aplicare a Acquis communautaire, proces care vine în beneficiul practic al cetăţeanului.
Suntem un popor talentat, gândiţi-vă doar la faptul că în timp foarte scurt toţi moldovenii au învăţat rusa, deşi lingviştii susţin că rusa şi chineza sunt cele mai dificile limbi de învățat. Bunica mea ştia şi germana, şi rusa…
– Suntem talentaţi, dar deocamdată majoritatea magazinelor noastre sunt pline cu mărfuri de import...
– În ceea ce mă priveşte, încerc să cumpăr mărfuri autohtone, îmi plac şi sunt mândră de ele. Dacă vreţi, eu numesc asta patriotism.
– Care este imaginea Moldovei în lume, ce culori predomină aici?
– Până nu demult aveam o imagine mai puțin bună. Unii nici nu prea auziseră de noi, dar acum ne recunosc și s-au adăugat note pozitive. Fiecare dintre noi contribuie, vrând-nevrând, la această imagine. Studiind, muncind sau odihnindu-ne undeva, călătorind, lăsăm amprente… Să ne străduim să fie doar bune.
– Ai o familie exemplară, cu două fetiţe minunate şi un soţ grijuliu. Cum îţi educi copiii, care e atmosfera din casa voastră?
– Soţul meu venise la Drept după ce făcuse deja Colegiul de Medicină. Apropo, ne-au fost de mare folos cunoştinţele lui în medicină. Cele două fetiţe au fost ca un dar de Sus. Pe prima am numit-o Tamara-Ştefana, după numele bunicii mele de pe mama şi după numele tatălui soţului meu, pe care îl chema Ştefan. A doua fetiţă, Maria-Sofia, poartă numele bunicii de pe tata – Maria și mama socrului meu – Sofia. Atmosfera din casa noastră este caldă. Dimineaţa, toţi ne trezim cu formula magică: „Bună dimineaţa, soare!”. Indiferent cum e timpul afară, noi ne facem dispoziţie în casă. Iubim cuibuşorul nostru, acolo ne reîncărcăm bateriile, ca să putem depăşi eventualele impedimente ce pot interveni pe parcursul zilei. Nu am ales o şcoală deosebită, cu fiţe, mergem la o şcoală şi la o grădiniţă de stat. Seara ne adunăm şi mergem acasă împreună. Pregătim cina, toţi povestind ce am făcut în timpul zilei.
– Ca tineri specialişti, cum înfruntaţi dificultăţile financiare, materiale?
– Nu ne plângem, suntem mulțumiți de ceea ce avem. Locuim într-un apartament cu două odăi pe care l-am procurat înainte de nuntă, acum cu doi copii a devenit un pic mai aglomerat, dar ne simţim bine. Cheltuielile de întreținere ne dau peste cap bugetul familiei, dar ne resemnăm la gândul că suntem pe o traiectorie pozitivă în parcursul dezvoltării economice…
– Ce pui pe primul loc – familia sau cariera?
– Buneii mei au fost oameni înțelepți, Oameni cu litera mare. Familia era cea mai importantă pentru ei. De la ei ni s-a transmis şi nouă că nimic nu e mai sfânt decât familia. Toate trec, familia rămâne… În copilăria mea, fie la Chișinău, fie la bunici, la nordul Moldovei, într-un sătuc de pe malul Prutului, uşa era întotdeauna deschisă, se organizau mese, sărbători, se cântau romanţe… Buneii m-au învățat să mă bucur de viață – ne duceam adeseori la Cernăuți, la sfârșit de săptămână, unde ei la o cafea, eu la o înghețată admiram ulicioarele pavate… Și acum îmi amintesc: bunelul la costum alb cu pălărie albă, bunica în rochie albă cu buline, iar eu, copil fiind, alergam cu un balon în mână… Mi-au dăruit o copilărie de vis. Continuăm şi noi acele tradiţii. Toţi trăim într-un ritm nebun și avem responsabilități, dar trebuie să ne bucurăm şi de viaţă.
– Cum vezi viitorul copiilor tăi?
– Viitorul copiilor mei depinde de multe aspecte, dar cel mai mult îmi doresc să aibă studii de calitate.
– Ce te deranjează în sistemul nostru de învăţământ?
– Mentalitatea. Eu, ca mamă, vreau tot ce e mai bun pentru copiii mei, vreau să le educ simțul responsabilității. Educația se face şi prin exemplul propriu: străbunii, buneii, părinții și noi am fost elevi și studenți foarte buni, eu şi la facultate am fost eminentă. Vreau ca fiicele mele să obţină studii de calitate şi să aibă independenţă deplină în luarea deciziilor.
– Ce nu-ţi mai place în societatea noastră?
– Nu-mi place cum sunt poziţionaţi intelectualii. Mergeam odată în transportul public şi şoferul îi povestea unui prieten de-al său că va pleca şi în acest an cu toată familia să se odihnească în Turcia… M-am gândit atunci că mulți intelectuali nu au avut și continuă să nu aibă posibilitate să meargă în vacanța pe care și-ar dori-o. Nu-mi place că mai există invidie. Și aici îmi amintesc o istorioară din copilăria mamei mele. Bunica obișnuia, de sărbători, să-și îmbrace copiii în hăinuțe noi. Odată mămica şi verișoara ei au ieșit în rochițe cusute de bunicuța în fața porții, unde mai erau și alți copii din mahala. Toată dimineața, o fetiță s-a uitat lung la fundițele și rochițele noi, dar nu a zis nimic. Pentru că se terminase „partea oficială a sărbătorii” şi a venit ora prânzului, toți au plecat să mănânce și să-și schimbe hăinuțele. La întoarcere, fetița le-a declarat: „Da` mie mama mi-a făcut brânză cu smântână… și nu-mi pasă de rochiile voastre noi!”. Sentimentul de invidie e mai teribil decât foamea. Din păcate, invidia mai persistă în societatea noastră.
– Dacă revenim la diplomaţie, în ce limbi vorbeşte astăzi Ministerul de Externe?
– În română şi engleză. Dar cunoaştem şi practicăm rusa, germana, franceza, italiana, spaniola…
– Profesia ta e considerată una de prestigiu şi e râvnită de mulţi. Cum îţi explici acest lucru?
– Diplomația presupune să ai capacitatea de a spune ceva, respectând nişte reguli: cumsecădenie, delicatețe, preocupare pentru impactul mesajului tău. E o artă și implică multă muncă. Diplomația m-a făcut mai exigentă față de mine însămi și mai tolerantă față de cei din jurul meu. Sunt persoane care au instinctiv abilitatea de a evita conflictul, o atitudine rezervată, dar binevoitoare. Eu cred că diplomația se învață: cu timpul, cu experiența de viață, cu maturitatea. Uneori ea poate fi interpretată drept teamă de a susține niște păreri, alteori, chiar lipsa unor opinii clare… Probabil că soluția e echilibrul. Să reușești să fii diplomat fără a înceta să fii sincer, să fii sincer, dar, în același timp, diplomat. E greu, nu? Unii ar zice că diplomația e un atribut al celor care preferă să stea pe marginea jocului, să fie undeva între echipe, de acord cu toată lumea și de partea nimănui… În lucrarea de referință a lui Sir Ernest Satow „Guide to diplomatic practice”, acesta definește diplomația ca fiind aplicarea inteligenței și tactului în conducerea relațiilor oficiale. După cum vedeți, sunt foarte multe exigențe față de persoanele care practică această profesie și de aceea diplomaţii sunt respectați de societate.
