Muzică

Nicu Ţărnă: „Gândul Mâţei” face parte din noi” ….

Ce înseamnă „Gândul Mâţei” în prezent

Timp de 15 ani am reuşit să-l facem un brand. Am evoluat atât muzical, în compoziţie, texte şi interpretare, dar şi în ceea ce priveşte profesionalismul, vorbind la modul general. Pentru că „Gândul Mâţei”, de fapt, este o stare, chiar o recunosc. Că te simţi bine sau rău, eşti în depresie sau eşti îndrăgostit, eşti mai trist sau eşti mai vesel, toate pot însemna „Gândul Mâţei”. Este ceea ce-ţi doreşti acum, ceea ce vrei azi, adică speranţele tale, visele tale, absolut tot. Un fel de gânduri aiurea, despre nimic şi despre tot. Credeam că peste vreme vom găsi o denumire mai reprezentativă, dar am realizat că cea mai bună este asta. Denumirea face parte din noi, este identitatea noastră.

După 15 ani de scenă, nu ai dreptul la greşeli

Cred că nu este vorba despre maturitate, ci mai degrabă despre responsabilitate faţă de soarta acestui colectiv, pentru că nu sunt unul singur, suntem şase în formaţie. Dar mai avem şi oameni cu care muncim – designeri, stilişti -, deci există o echipă mai mare, vreo 12 persoane, care stau şi în spatele scenei. Deja nu mai avem dreptul la greşeli, nici dreptul de a renunţa la această meserie atâta timp cât avem ce spune, avem ascultători, spectatori, fani… Cred că „Gândul Mâţei” va trăi atâta timp cât există oameni care vin la concertele noastre şi atâta timp cât avem ce le spune.

Stilul şi atitudinea faţă de spectatori

Nu pot afirma că avem un stil aparte, e un stil despre care cineva va spune că e preluat din Occident. Cel puţin, când am început, noi am fost primii care am vrut să cântăm rock în limba română, fiindcă se cânta mai mult în rusă şi engleză. Eu am crescut cu muzica rock (şi mă mândresc cu asta) şi o consider unul dintre cele mai adevărate genuri, pentru că muzica rock se identifică cu muzica live, deci nu este un artefact. Restul e mai ciudat, deoarece ştiţi foarte bine că playback-ul, fonograma e la modă, e mult mai simplu şi nu-i atât de costisitor. Ţi-ai luat discul sau CD-ul şi ai plecat în turnee, cum spun unii. Însă atunci când ai un colectiv de şase persoane, ai nevoie de foarte mult aparataj, iar aspectul tehnic e probabil cel mai dureros pentru mulţi aranjatori. E vorba de reglarea sunetului soundcheck-ul, în schimb, efectul unui concert live e de nedescris în comparaţie cu unul playback. Pentru că noi proiectăm concertul ca pe un spectacol muzical, ca pe o comunicare între noi şi spectator şi nu ne ridicăm mai sus decât el, suntem parte din tot acest întreg. Eu îmi împărtăşesc gândurile şi visele. Văzând ochii publicului, înţeleg că şi el gândeşte la fel, deci apare un fel de comunicare la nivel senzitiv. Niciodată nu ne-am pus ca scop să fim superiori spectatorului, să-l privim de la altitudine: uite au venit nişte băieţi care pot să cânte şi etalează nişte trucuri muzicale sau scenice deosebite.

Apropo de publicul formaţiei „Gândul Mâţei”…

E un public inteligent, fiindcă mesajul nostru nu este foarte accesibil, ci unul codat, cifrat, care nu îţi livrează informaţia instantaneu. Deci nu e de genul, „stăm la mare / la soare / cu fete pe picioare”, sau mai ştiu eu cum. Eu îi cunosc pe ascultătorii noştri, prietenii noştri, dacă se poate spune aşa. După cum au spus unii dintre ei, reascultând şi recitind în timp piesele noastre, se regăsesc în alte şi alte stări sufleteşti, în text şi în muzică. Adică textul este atemporal, sper că şi muzica. Publicul nostru este unul elevat, proromânesc şi nu numai. El se află şi în Franţa, Italia, Germania, Rusia, Ucraina, Belarus, deci nu este delimitat de frontiere.

Atuurile trupei, în 15 ani de experienţă

Atuul nostru este că avem ce spune, avem ce cânta. Fericirea este că mesajul nostru are priză atât la cei mai tineri, cât şi la cei mai vârstnici, asta contează. Sigur că nu suntem o excepţie în ceea ce priveşte simţurile şi gândirea, adică nu am inventat vreun sentiment nou, deci nu simţim şi nu iubim altfel. Poate doar ne exprimăm diferit, iar mulţi se regăsesc în mesajul nostru.

Ce crede Nicu Ţărnă despre explozia de formaţii şi cântăreţi din Moldova

Oricum… va avea loc şi o triere la un moment, e o chestiune de timp. Spunea cineva că e la modă să fii artist, muzician, să fii în showbiz, care nici nu există în Moldova. Dar unii, văzând ce se întâmplă în alte ţări, începând cu America, unde showbizul e pe pisc, împrumută o fiţă infirmă. Nu cred că această explozie de formaţii şi cântăreţi stimulează concurenţa. Chiar nu ne stimulează nicicum. Şi mă întristez că nu apar formaţii şi tineri cu ambiţii, răi, în sensul bun al cuvântului, tineri care să se revolte, nu neapărat social. Au fost foarte multe trupe care s-au destrămat, i-au înghiţit cotidianul şi ostilităţile vieţii. Chiar le-am propus la un moment dat băieţilor de la „Zdob şi Zdub” să iniţiem un fel de emulaţie între noi, dar una sănătoasă. Adică noi scoatem o piesă – ei fac o piesă, noi scoatem un album – ei scot un album…

De ce decade publicul autohton

Nu admit şi nu accept ideea că unii artişti, pe care probabil nici nu-i pot numi artişti – vorbesc în calitate de consumator acum -, abordează muzica de pahar, de veselie. Astfel şi publicul decade. Din păcate, artistul din R. Moldova este incapabil să-şi formeze şi să-şi instruiască publicul. Însă ascultându-l prea des pe Pavel Stratan, care e şi un filosof în felul său, puştiul de şapte ani, care abia se formează, nu este pregătit să-i prindă mesajul. Astfel, acest gen de cântece îi deformează personalitatea şi intelectul, îl face să rătăcească într-o pseudolimbă, una inventată. Nu zic, oricare artist are dreptul la existenţă, scena e mare şi încap toţi… Mai mult decât atât, trăim într-o perioadă în care nu avem timp pentru experimente. Artiştii ar trebui să se mobilizeze pentru a crea şi întări identitatea noastră, cea adevărată. Abia după aceea putem experimenta, satiriza, reinventa şi chiar provoca, dacă vreţi. Ca să nu mai vorbim de misiunea noastră educativă.

Cine sunt „greii” noştri în muzică

Orchestra „Lăutarii”, fraţii Advahov, Ion şi Doina Aldea-Teodorovici şi toată pleiada de artişti care s-au format în perioada sovietică. Atunci se făcea o selecţie mai riguroasă. Cu părere de rău, astăzi, cine are bani ajunge oriunde, cumpără o piesă, un text, face orchestrarea, aranjamentul, emisia la un post de radio, rotaţia la un post TV şi aşa mai departe. Dar e bine că sunt şi din ăştia, fiindcă doar prin comparaţie îţi dai seama ce e bun şi ce e rău.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *