Ninsoare şi viscol la Timişoara! COD GALBEN în 16 judeţe ale României
În Banat, Oltenia şi vestul Munteniei, precum şi în Muntiii Banatului şi zona Carpaţilor Meridionali, va ninge, iar local şi temporar vântul va avea intensificări, viscolind zăpadă. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi 15…20 l/mp, iar stratul de zăpadă va fi mai consistent.
În centrul şi estul Munteniei, inclusiv în zona municipiului Bucureşti, ninsorile vor fi slabe cantitativ, dar vântul va avea intensificări cu viteze de 50-55 km/h şi temporar 65-70 km/h.
Şi în Bucureşti, mâine ziua va fi rece pentru această dată. Cerul se înnorează şi trecător va ninge. Vântul rămâne sprinten, iar la nivel de percepţie va fi mai frig decât cele 3 grade pe care le vom avea în termometre.
Vremea se va menţine rece şi joi, dar faţă de miercuri temperatura creşte uşor în regiunile extracarpatice. În Bucureşti va fi o zi frumoasă, dar rece mai ales dimineaţă. Astfel, de la cele minus 3 grade din zori, până la amiază temperatura creşte la 5…6 grade. Vântul se simte destul de tare, din nou, pe timpul zilei.
sursa: ziarulevenimentul.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!