Nissan în căutare de investitori pentru a înlocui Renault în acţionariatul său
Constructorul auto japonez Nissan Motor caută un investitor pe termen lung, sub forma unei bănci sau a unui grup de asigurări, care să îl ajute să înlocuiască o parte din acţiunile vândute de partenerul francez Renault.
Nissan, al treilea mare producător japonez de automobile în funcţie de vânzările de vehicule, nu exclude posibilitatea ca rivalul Honda Motor, al doilea mare constructor auto nipon, să cumpere o parte din acţiunile Nissan, susţine Financial Times citând surse din apropierea discuţiilor.
La începutul acestei luni, Nissan a emis o avertizare de profit şi, de asemenea, a anunţat planuri vizând eliminarea a 9.000 de locuri de muncă la nivel global, după ce a fost afectat de vânzările slabe din SUA şi China, cele mai importante pieţe ale sale.
Anul trecut, Nissan şi Renault au decis să revizuiască parteneriatul lor, după ce alianţa lor veche de câteva decenii s-a deteriorat în ultimii ani.
Conform unui parteneriat încheiat în 1999, Renault deţinea 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controla un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu avea drepturi de vot la grupul francez.
Renault a vândut o tranşă iniţială de acţiuni Nissan, în valoare de 765 milioane de euro, la finele anului trecut, şi un nou pachet de 2,5% la finele lunii martie, mai repede decât se aşteptau analiştii. Constructorul francez intenţionează să îşi reducă participaţia pe care o deţine la Nissan până la 15%, de la un nivel iniţial de 43%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!