Astea fiind întâmplate, postul de televiziune „fără pluralism jurnalistic” a intrat în gura întregii prese, iar retragerea în sine a licenţei de emitere a devenit subiect de maximă audienţă. În timp ce unii deschid şampanie în urma acestei retrageri de frecvenţă, spunând că NIT-ul nu e nicidecum o televiziune în toată regula, că e propagandă şi partizanat politic, alţii spun că libertatea de expresie este mai presus de toate.
Pentru mine, NIT-ul a fost întotdeauna un canal tv ale cărui ştiri mă amuzau la fel de tare precum o fac comedienii americani. Diferenţa dintre comedienii americani şi NIT este totuşi mare. Primii mi-s simpatici, iar ceilalţi nu îmi sunt deloc. Care om, prieten cu mintea sa, poate simpatiza diferitele spălări de creiere pe care le obişnuia NIT-ul?
A dispărut un canal, fie el şi spălător de creiere şi de identitate. Cred totuşi că atunci când ceva dispare te apucă o tristeţe. Corect, nu pe sentimente ar trebui să ne bazăm când închidem o televiziune. N-o să aduc argumente, pe care le-au adus deja foarte bine mersi diferiţi formatori de opinie, de ce trebuie lăsat NIT-ul acolo unde era, o să spun doar că îmi pare rău că nu o să mai am parte de doza bestială de umor ca înainte. NIT şi RIP.
