Făcusem acum câţiva ani nişte interviuri cu personaje care au furat în Vest. Unul dintre intervievaţi plecase la Paris cu gândul clar de-a se îmbogăţi furând cutiile în care şoferii băgau taxa pentru parcare. La început cutiile erau deschise uşor, apoi autorităţile s-au prins că nu e bine şi le-au pus lacăt mai serios. Nici hoţii nu s-au lăsat – tăiau cutiile cu flexul, le cărau ca să le spargă acasă. Mi-a zis că atunci când prima oară au tăiat cutiile – francezii s-au oprit şi au aplaudat. Pentru ei se întâmpla ceva incredibil, ca în filme.
Altul mi-a povestit cum fura din distracţie – parfumuri şi tot ce nimerea, până l-a prins un turc mai obişnuit cu situaţii asemănătoare. Un student de-al nostru fura cărţi din librării – pentru a învăţa. Ştiţi: noi, cei născuţi în URSS, furăm tot. Chiar şi în tren, un necunoscut mi-a povestit cum a furat un frigider din Germania, ziua în amiaza mare.
Mi-e clar: cei născuţi în URSS nu văd furtul ca un păcat. E mai degrabă un act de bravură, aproape eroism, nu păcat. Când toate sunt comune, aşa cum eram educaţi pe vremuri, nu-i nimic dacă „iei”. Dacă lucrai la uzină – veneai acasă cu buzunarele pline de şuruburi. Lucrai în colhoz – păi nu mai aveai nevoie de fructe şi legume de la magazin – îţi „luai” tot. Dacă nu – însemna că erai prost.
Deşi URSS s-a destrămat demult, atavismul hoţiei n-a dispărut. Se fură în continuare ca-n codru, fură oamenii simpli, fură politicienii, fură oligarhii. Niciodată nu e destul, întotdeauna se mai poate fura ceva.
E clar că majoritatea moldovenilor vor ca Moldova să intre în Uniunea Europeană. Oficial, argumentele pro-Europa sunt declamate peste tot: salarii mai mari, libera circulaţie etc. Dar stau şi mă gândesc, oare vrem în Europa ca să-i furăm? Mergem în Europa la furat?
