Actualitate

Noi DETALII despre restaurantul unde ZECI de persoane s-au INTOXICAT, iar un bărbat a murit

Deși trebuia să fie închis, sâmbătă acolo a fost organizată o nouă nuntă, iar a doua zi oamenii au umplut spitalele. Cei mai mulți sunt din Ungheni.
Nuntașii s-au simți rău imediat după sărbătoare. Din cei 140 de oameni care au participat la petrecere, 30 au avut nevoie de îngriji medicale. Un bărbat, în vârstă de 39 de ani, originar din Ungheni, a murit intoxicat. Potrivit șefului Spitalului din Ungheni, bărbatul a încercat mai întâi să se trateze acasă, fiind adus la spital prea târziu, când se afla în comă. Peste doua ore a murit. La Ungheni sunt internate alte 20 de persoane. În Chișinău au avut nevoie de îngrijiri medicale șapte nuntași, patru fiind internați la Spitalul de Boli Infecțioase.

De situația creata se face vinovat Centrul de Sănătate Publică, susține șeful Direcției Sănătate Chișinău, Mihai Moldovanu, care trebuia să închidă restaurantul încă acum o săptămână, când la același restaurant s-au intoxicat 15 nuntași.

Medicul șef de la Centrul de Sănătate Publică a municipiului Chișinău însă neagă acest lucru și susține că ar fi fost emisă o prescripție de suspendare a activității, care nu a fost respectată. Sanepidul acuza poliția că nu a luat atitudine.

Direcția Sănătate Chișinău a declarat că a creat o comisie de lucru pentru a investiga acest caz. La același restaurant, din cartierul Posta Veche din Chișinău, s-au intoxicat 15 persoane la o nuntă de pe 31 august. Atunci au fost prelevate probe de alimente pentru a afla cauza intoxicației, însă rezultatul analizelor nu a fost anunțat.

Administrația localului a declarat atunci ca a folosit alimente calitative și că nu ar avea nicio vină. Astăzi, reprezentanții restaurantului nu au fost de găsit.

Protv.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *