Noi dimensiuni de colaborare moldo-estoniană pentru Poliția de Frontieră
Discuţiile au avut loc într-un spirit pragmatic şi constructiv, cu axarea pe principalele subiecte aflate pe agenda comună de lucru. În context, au fost aprofundate aspecte privind relaţia bilaterală, s-a reconfirmat sprijinul reciproc în dezvoltarea instituțională şi s-a stabilit calendarulul activităților de interes comun pentru perioada următoare.
Șeful Poliției de Frontieră Fredolin Lecari a informat în detalii delegația estoniană cu privire la cele mai importante realizări obținute până la ziua de azi și a mulțumit omologului său eston pentru dorința dezvoltării cooperării dintre cele două autorități din R. Moldova și Republica Estonia.
Totodată, interlocutorii au opinat în unanimitate că combaterea eficientă și durabilă a riscurilor care amenință securitatea transfrontalieră, poate fi realizată doar prin combinarea unor măsuri complexe, care includ perfecționarea cadrului legislativ, consolidarea capacităților strategice și operaționale ale instituției, precum și cooperarea interinstituțională și internațională. În acest sens, partea moldovenească a accentuat importanța preluării bunelor practici estoniene în domeniul controlului frontierei de stat, digitalizarea serviciilor electronice și combaterea corupției.
Un capitol aparte al discuțiilor a constituit susținerea Poliției de Frontieră în implementarea sistemului de învățământ la distanță e-learning. Vor fi depuse eforturi comune pentru sporirea capacităților profesionale și realizarea cu succes a acestei activități în instituția de învățământ specializat, fapt concretizat și prin stabilirea unor noi conlucrări dintre Centrul de Excelență în Securitatea Frontierei al IGPF și Academia Estoniană de Securitate Internă. La fel, partea estoniană s-a împărțit cu experianța privind managementul personalului, inclusiv a prezentat mostre de uniformă care sunt utilizate în diferite situații de serviciu și condiții meteorologice.
Expres direcțiilor de colaborare stabilite s-a convenit asupra dezvoltării cooperării între instituțiile de frontieră ale Republicii Moldova și Republicii Estonia. În context, conducătorii delegațiilor au semnat Planul de cooperare între Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova și Departamentului Poliției și Pazei Frontierei din Republica Estoniană, pentru anii 2018-2019, care va intra în vigoare din data de 1 aprilie 2018.
După încheierea întrevederii, oaspeții au vizitat mai multe subdiviziuni ale Poliției de Frontieră, unde au luat cunoștință îndeaproape cu experiența părții moldovenești în domeniul asigurării securității frontierei de stat.
Conform agendei, membrii delegației estoniene au avut o serie de întâlniri oficiale la Inspectoratul General al Poliției, Ministerul Afacerilor Interne și Academia MAI ”Ștefan cel Mare”.
Timpul.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!