Noi documente clasificate despre securitatea națională apar online, dezvăluind secrete referitoare la Ucraina, Orientul Mijlociu și China, adâncind astfel breșa de securitate din SUA – conform New York Times
Un nou set de documente clasificate care par să detalieze secrete americane de securitate naţională referitoare la Ucraina, Orientul Mijlociu şi China au apărut vineri pe reţelele sociale, alarmând Pentagonul şi agravând o situaţie care pare să fi prins administraţia Biden cu garda jos, relatează The New York Times.
Amploarea scurgerii de informaţii – analiştii spun că este posibil să fi fost obţinute peste 100 de documente – împreună cu sensibilitatea documentelor în sine ar putea fi extrem de dăunătoare, au declarat oficialii americani.
Un oficial de rang înalt din cadrul serviciilor de informaţii a numit scurgerea de informaţii “un coşmar pentru cei cinci ochi (Five Eyes)”, făcând referire la Statele Unite, Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă şi Canada, aşa-numitele naţiuni Five Eyes, care îşi împărtăşesc în general informaţiile.
Cele mai recente documente au fost găsite pe Twitter şi pe alte site-uri, vineri, la o zi după ce oficiali de rang înalt ai administraţiei Biden au declarat că investighează o altă potenţială scurgere de informaţii care ar fi dezvăluit planuri de război clasificate referitoare la Ucraina, inclusiv o analiză alarmantă a capacităţilor şubrede de apărare aeriană ale Ucrainei. Unul dintre documente, datat 23 februarie, este etichetat “Secret/NoForn”, ceea ce înseamnă că nu a fost conceput pentru a fi împărtăşit cu ţări străine.
SCURGERE DELIBERATĂ
Mick Mulroy, un fost oficial de rang înalt al Pentagonului, a declarat că scurgerea documentelor clasificate reprezintă “o breşă semnificativă de securitate” care ar putea împiedica planificarea militară a unei contraofensive ucrainene. “Având în vedere că multe dintre acestea erau fotocopii ale documentelor, se pare că a fost o scurgere deliberată, făcută de cineva care a dorit să dăuneze eforturilor Ucrainei, SUA şi NATO”, a declarat el.
Un analist a descris ceea ce a ieşit la iveală până acum ca fiind doar “vârful aisbergului”.
La începutul zilei de vineri, înalţi oficiali din domeniul securităţii naţionale care se ocupau de scurgerea iniţială de documente, anunţată joi de New York Times în premieră, au declarat că a apărut o nouă îngrijorare: au fost oare acele informaţii singurele scurse? Iar până vineri după-amiază, aceştia au avut răspunsul. Chiar în timp ce oficialii de la Pentagon şi agenţiile de securitate naţională investigau sursa documentelor care apăruseră pe Twitter şi pe Telegram, un alt document a apărut pe 4chan, un forum de mesaje anonim şi puţin utilizat.
Documentul de pe 4chan era o hartă care pretindea că arată situaţia războiului în oraşul Bahmut din estul Ucrainei, scena unei bătălii crâncene care durează de luni de zile.
Dar documentele scurse par să meargă mult mai departe de materialul strict secret privind planurile de război din Ucraina. Analiştii de securitate care au examinat documentele apărute pe site-urile de social media spun că lotul în creştere de documente include şi slide-uri de informare sensibile referitoare la China, la teatrul militar indo-pacific, la Orientul Mijlociu şi terorism.
CE SPUN BLOGGERII MILITARI RUŞI
Vineri, un oficial ucrainean de rang înalt a declarat că scurgerea de informaţii pare să fie o manevră rusească pentru a discredita o contraofensivă. Pentagonul a precizat joi, într-un comunicat, că Departamentul Apărării analizează problema. Vineri, pe măsură ce dezvăluirile se extindeau, oficialii Departamentului au declarat că nu au nimic de adăugat.
Dar, în privat, oficiali din mai multe agenţii de securitate naţională au recunoscut atât graba de a găsi sursa scurgerilor de informaţii, cât şi potenţialul a ceea ce un oficial a spus că ar putea fi o scurgere constantă de informaţii clasificate postate pe site-uri, scrie New York Times.
Documentele privind armata ucraineană apar sub forma unor fotografii ale unor diagrame cu livrările anticipate de arme, efectivele trupelor şi batalioanelor şi alte planuri. Oficialii Pentagonului recunosc că sunt documente ale Departamentului Apărării, dar copiile par să fi fost modificate totuşi în anumite părţi faţă de formatul lor original. Versiunile modificate, de exemplu, supraestimează estimările americane privind morţii din război de partea ucraineană şi subestimează estimările privind soldaţii ruşi ucişi.
Vineri, oficiali ucraineni şi bloggeri ruşi pro-război au sugerat că scurgerea de informaţii face parte dintr-un efort de dezinformare al celeilalte părţi, menit să influenţeze posibila ofensivă de primăvară a Ucrainei pentru a recupera teritoriile din estul şi sudul ţării. Un oficial ucrainean de rang înalt a declarat că scurgerea de informaţii pare să fie o manevră rusă de discreditare a unei contraofensive. Iar bloggerii ruşi au avertizat publicul să nu aibă încredere în niciuna dintre informaţii, despre care unul dintre ei a spus că ar putea fi opera “serviciilor secrete occidentale, pentru a induce în eroare comandamentul” rus.
SUPĂRARE LA PENGATON. CINE ESTE SURSA?
În spatele uşilor închise, oficialii de securitate naţională, mâhniţi, încercau să găsească vinovatul, scrie NYT. Un oficial a declarat că probabil documentele nu provin de la ucraineni, deoarece aceştia nu au avut acces la planurile specifice, care poartă ştampila birourilor Statului Major al Pentagonului.
Un al doilea oficial a declarat că determinarea modului în care documentele au fost scurse va începe cu identificarea oficialilor care au avut acces la ele.
Prima tranşă de documente pare să fi fost postată la începutul lunii martie pe Discord, o platformă de chat pe reţelele de social media populară printre jucătorii de jocuri video, potrivit lui Aric Toler, analist la Bellingcat, site-ul olandez de investigaţii jurnalistice.
Experţii externi spun că este dificil să se tragă concluzii cu privire la cine a publicat informaţiile şi de ce.
Jonathan Teubner, directorul executiv al FilterLabs AI, care urmăreşte mesajele din Rusia, a declarat că, în timp ce voci pro-Kremlin spuneau că scurgerea de informaţii este o campanie de dezinformare americană sau ucraineană, principalul său analist crede că ar putea fi o operaţiune rusă menită să semene neîncredere între Washington şi Kiev.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!