Ultima oră

Noi MODIFICĂRI introduse de GOOGLE: Vor fi afectaţi publisherii şi companiile de marketing

GOOGLE va furniza în continuare informaţii despre cuvintele cheie pentru găsirea advertiserilor, însă, în urma acestor modificări, multe companii de marketing şi numeroşi publisheri se vor confrunta cu pierderi.

"Aceasta este una dintre cele mai mari pierderi de date cu care se confruntă marketerii în ultimii cinci ani", a declarat Seth Besmertnik, CEO Conductor, care susţine că, în medie, jumătate din traficul de pe site-urile clienţilor este obţinut din căutarea organică generată de implementarea unor tehnici de SEO (Search engine optimization).

Însă publisherii au în continuare acces la informaţiile despre cele mai importante şi populare 2.000 de cuvinte-cheie, însă nu în timp real şi numai prin instrumentele Google pentru webmaster. Acest fapt limitează modalităţile prin care publisherii îşi pot adapta conţinutul pentru a atrage un trafic mai mare în urma căutării organice.

Modificarea anunţată de Google are un mare impact asupra strategiilor de marketing la nivel de media câştigate (produsele media apărute în urma unui eveniment).

De-a lungul timpului, Google a limitat din ce în ce mai mult datele despre termenii de căutare disponibili pentru companiile de marketing şi publisheri, în încercarea, potrivit companiei de internet, de a îmbunătăţi politicile de confidenţialitate.

Modificarea operată de GOOGLE nu va avea un efect resimţit imediat, însă ar putea avea impact asupra unor site-uri precum The Huffington Post şi Demand Media, care creează conţinuturi încărcate de cuvinte cheie pentru a atrage trafic în urma căutării organice.

Sursa: mediafax.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *