IT&C

Nokia se cuplează cu Yahoo

Parteneriatul dintre cele două companii presupune ca Nokia să fie providerul exclusiv al hărţilor Yahoo! şi al sistemelor de navigare. Yahoo! devine distribuitorul serviciului de e-mail al Nokia – Ovi Mail – şi al chat-ului Ovi. Cele două companii lucrează la un serviciu care va permite utilizatorilor chat-ului Nokia să folosească acelaşi ID pentru se putea avea acces la conţinutul online al portalului Yahoo!. Astfel, dacă Google a lansat sistemul de operare Android pentru mobilul său Nexus One, mişcarea celor două companii este o încercare de a ridica ştacheta pe piaţa mobilă. În acest fel, Yahoo! vrea să recupereze din terenul pierdut în defavoarea Google pe segmentul de căutări online. Iar Nokia încearcă să ofere aplicaţii pentru smartphone-urile produse în competiţia acerbă cu Apple şi RIM, producătorul Blackberry.

Vânzările de telefoane inteligente au crescut cu 50%

În primele trei luni ale acestui an s-au comercializat 314 milioane de telefoane mobile, din care 54,3 milioane au fost smartphone-uri, potrivit unei analize a companiei Gartner. În primul trimestru din 2010, vânzările de telefoane mobile inteligente au înregistrat cel mai mare avans după 2006, progresând cu 49%, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2009.

Vânzările de telefoane iPhone, produse de Appple, au crescut cu 112%, la 8,3 milioane de unităţi. Numărul dispozitivelor inteligente BlackBerry, ale companiei canadiene Research In Motion, comercializate în primul trimestru, a crescut cu 46%.Potrivit unui studiu al Strategy Analytics, în primele trei luni ale anului, Nokia şi-a majorat cota de piaţă de la 38% la 40%.

Principalii competitori în lupta pentru întâietate pe segmentul de telefoane inteligente sunt producătorii Apple, HTC, Research in Motio şi Nokia.

Potrivit Google, peste 65.000 de dispozitive bazate pe sistemul de operare Android sunt vândute în fiecare zi. Un raport al NPD Group arată că Android ocupă locul secund în topul celor mai căutate sisteme de operate după cel al Research in Motion, depăşind pentru prima oară cel al Apple.

Sursa: adevarul.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *