Actualitate

Norvegia: ACCIDENT cu două autocare în care se aflau turişti străini: Doi oameni au murit şi mai mulţi sunt răniţi grav – FOTO

Cele două vehicule au intrat în coliziune frontală, luni seara, pe un drum între localităţile Sogndal şi Lekanger, a declarat pentru AFP Hans Petter Harlem, şeful pentru operaţiuni în cadrul poliţiei locale.

Accidentul s-a soldat cu doi morţi şi mai mulţi răniţi grav, a anunţat primarul din Sogndal, Jarle Aarvoll, pentru postul de televiziune TV2 Nyhetskanalen.

Potrivit agenţiei NTB, cele două victime sunt o norvegiană şi o taiwaneză.

În total, 30 de persoane se aflau la bordul celor două autocare, a precizat poliţia, între care 22 de asiatici, potrivit NTB.

Potrivit unor fotografii difuzate de presa norvegiană, cabina şoferului autocarului suedez este complet comprimată, iar mai multe geamuri au fost spulberate.

Vestul Norvegiei este, cu fiordurile sale, o atracţie turistică de vară. Săptămâna trecută, un camion polonez a luat foc într-un tunel rutier în aceeaşi regiune, antrenând spitalizarea a 73 de persoane, intoxicate cu fum, inclusiv turişti chinezi, francezi şi germani. 

Sursa: mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *