Norvegia: Accidentul de elicopter soldat cu decesul a 13 persoane, cauzat de o defecțiune tehnică
‘Pe baza datelor în posesia cărora am intrat, este vorba de o defecțiune tehnică. Nu a fost o eroare umană’, a declarat un responsabil al Agenției norvegiene pentru anchetarea accidentelor, Kare Halvorsen, în timpul unei conferințe de presă organizate la Bergen (vest), într-un hangar ce adăpostea epava aparatului.
Elicopterul, un EC225 Super Puma construit de Airbus Helicopters, s-a prăbușit vineri pe o mică insulă din apropierea litoralului norvegian, în timp ce se întorcea de la o platformă petrolieră din Marea Nordului. Toți cei 13 ocupanți ai aparatului (11 norvegieni, un britanic și un italian) au murit.
Dacă pista tehnică nu le mai stârnește niciun dubiu, anchetatorii nu s-au pronunțat încă asupra motivelor exacte ale dramei, cel mai grav accident de elicopter pe care l-a cunoscut Norvegia din 1978.
Mărturii și imagini capturate cu ajutorul telefoanelor mobile acreditează ideea că rotorul principal s-a detașat de la carlingă înainte de prăbușire.
Autoritățile aviatice din Norvegia și Marea Britanie au decretat începând de vineri o suspendare până la noi ordine a zborurilor aparatelor EC225. Niciun purtător de cuvânt al Airbus Helicopters nu a putut fi contactat pentru un comentariu.
Duminică, constructorul i-a sfătuit pe proprietarii de aparate EC225 să-și continue zborurile normal, în toate țările unde sunt autorizate.
agerpres.ro