Norvegia: Atac informatic împotriva a 12 ministere
Luni, 24 iulie, autorităţile norvegiene au raportat un atac informatic împotriva platformei a 12 ministere, o operaţiune de origine încă nedeterminată care a dus la deschiderea unei anchete, relatează Agerpres.
”Am detectat o vulnerabilitate necunoscută anterior în software-ul unuia dintre furnizorii noştri”, a declarat Erik Hope, şeful agenţiei guvernamentale responsabile cu securitatea informatică.
”Această vulnerabilitate este exploatată de un actor necunoscut”, a mai adăugat el. ”Este prea devreme să putem spune cine se află în spatele (acestui atac, n.r.) şi să determinăm amploarea acestuia, a declarat el într-o conferinţă de presă.
Având propriile platforme, serviciile esenţiale ale guvernului – serviciile prim-ministrului, ministerele Apărării, Afacerilor Externe şi Justiţiei (echivalentul Ministerului de Interne) – nu sunt vizate.
Astfel, potrivit Hope, vulnerabilitatea a fost remediată, dar angajaţii celor 12 ministere încă nu îşi pot citi e-mailurile de lucru pe telefoanele mobile sau tablete.
”Activitatea guvernului continuă în mod normal”, a declarat ministrul afacerilor regionale, Sigbjorn Gjelsvik.
Ulterior, poliţia judiciară a deschis o anchetă.
Menționăm că în 2020 şi 2021, Parlamentul norvegian a fost, de asemenea, ţinta unor atacuri cibernetice, dintre care cel puţin unul a fost atribuit oficial grupului rus de hackeri Fancy Bear, legat de serviciile secrete ruseşti. Acuzaţiile ”fără dovezi” au fost apoi calificate drept ”inacceptabile” de către Ambasada Rusiei.