A absolvit Literele, la USM, și Bussines și Administrarea Afacerilor, la ASEM. După nașterea celui de-al doilea copil, a revenit în învățământ și, în același an, a obținut locul doi la concursul „Pedagogul anului” în Chișinău. Atunci a înțeles că poate merge și singură împotriva curentului. Pentru a-și șlefui abilitățile, a făcut și un master în psihologie socială și corecțională. Este Viorica Oleinic, profesoară de limba și literatura română la Liceul de Creativitate şi Inventică ,,Prometeu-Prim” și autoare a mai multor materiale auxiliare didactice. În cadrul unui interviu pentru TIMPUL, ea ne-a povestit despre cele mai inovative practici din domeniul educației.

– Pe timpuri, să fii profesor era o onoare. Care este acum statutul unui dascăl în școală?
– Să fii profesor a fost minunat dintotdeauna. Singura condiție e să-ți placă să studiezi viața întreagă. Facultatea e doar începutul, dar trebuie să fii conectat permanent la tot ce-i nou, pentru a nu fi vetust. Același lucru îl spun cu nostalgie și cei plecați din pedagogie spre altă pâine, spre altă țară. A fi profesor e obositor, uneori până la surmenaj, dar sunt niște realități pe care ți le asumi și le depășești.

– Dar cât de interesați sunt copiii de astăzi să învețe în mod tradițional?
– Nu știu. Ei consumă, mai degrabă, felul de bucate care li s-a propus, pentru că n-au de unde alege. Sau cârtesc și aceasta îi demotivează. Ar trebui să deschidem parantezele și să discutăm despre ce înseamnă „tradițional”. Învățarea oricum rămâne tradițională. Cititul, notițele din caiet, exersarea, învățatul pe de rost, care este un excelent exercițiu pentru creier, rămân tradiționale și eficiente. Dacă ne referim la predare, tradiționalul presupune, într-o măsură mai mare sau mai mică, rolul profesorului ca subiect activ. Învățământul modern îl are în vizor pe elev ca subiect activ al învățării. Elevul poate învăța o temă pe secvențe, o poate preda colegilor, făcând schimb de roluri, poate realiza proiecte. Rolul profesorului este să elucideze momentele dificile și să dea explicații. Astfel, el își ușurează munca, iar elevii sunt într-un incontestabil avantaj.

„Eu doar dirijez, sugerez, corectez sau atenționez”

– Ce metode ați schimbat de-a lungul timpului în predarea obiectului de studiu?
– Nu cred că am schimbat metode, ci le-am adaptat sau am utilizat altele. De exemplu, aceeași conversație veche de când lumea, dar absolut de neglijat, poate lua forma interviurilor, a concursurilor, a „fotoliului fierbinte”, a reportajului etc. E diferență între a spune: „Eu întreb, voi răspundeți” și „Întrebați și căutați răspuns”. Eu doar dirijez, sugerez, corectez sau atenționez.

– Ce alternative are învățatul din manual?
– Un manual bun rămâne a fi un instrument didactic incontestabil, este un punct de pornire. Profesorul poate, dacă vrea, să apeleze la un manual de alternativă, poate opta pentru auxiliare didactice. Dar mie nu-mi prea place când întregul demers didactic ține doar de manual. Uneori, el suprimă creativitatea, mai ales în cazul textelor artistice. Până a purcede la studierea unui text, trebuie să știu ce voi face la fiecare dintre orele rezervate pentru aceasta. Iar manualul doar îmi confirmă valabilitatea propriilor concepții asupra textului, îmi sugerează aspecte noi sau îmi oferă sarcini interesante. În rest, îmi place să jonglez independent. Contează cât ia fiecare profesor din manual.

– La orele dvs., prevalează disciplina sau comunicarea amiabilă și bunul simț?
– De obicei, asociem disciplina cu ascultarea și cu îndeplinirea sarcinilor. În mod greșit, disciplina este asociată cu obediența. Or, disciplina, mai ales cea individuală, e cheia succesului. De aceea, disciplina e de aur! La lecție e nevoie de respect față de profesor, iar unde respectul e reciproc și acțiunile sunt dirijate de bunul simț, și comunicarea devine amiabilă. Oricum, în capul mesei, ar trebui să stea autoritatea profesorului. Vorbesc aici de o autoritate recunoscută de către elevi și părinți, de autoritatea profesorului ca specialist, ca profesionist, ca manager. Din toată această ecuație se exclude categoric frica, căci autoritatea nu se impune prin frică.

„Mi-aș dori să avem preoți apți să răspundă la întrebările copiilor”

– De obicei, în învățământul nostru, se pune preț pe cantitate sau pe calitate?
– Este o întrebare dificilă, dar, desigur, pun accentul pe calitate. Uneori însă cantitatea este garantul calității. De exemplu, rezolvarea exercițiilor gramaticale pentru însușirea unei teme, exersarea aproape extenuantă pentru concursuri. Cantitatea devine un clișeu defavorabil în cazul lecturilor superficiale. Nu pot pricepe cum unii elevi afirmă că citesc un roman de câteva sute de pagini în două-trei zile, deși au de făcut și teme. Contest și detest cantitatea, când aceasta se măsoară în bife.

– Cum credeți, e bine să fie predată religia în școli?
– Da, da, și iar da! Dar pentru aceasta e nevoie de preoți cu mintea deschisă! În clasele primare, când li se predă religia, copiii sunt încă naivi. Dilema vine mai târziu, în gimnaziu. De aceea, mi-aș dori să avem preoți apți să răspundă la întrebările copiilor, mai ales adolescenților, să le explice clar mecanismele funcționării unei religii, să le sugereze, în momentele grele, ușa la care pot bate și după care îl pot găsi pe Dumnezeul cel care iubește, nu care pedepsește.

– Dar care trebuie să fie rolul psihologului în școli?
– Școala are nevoie de un psiholog bun. Dacă prezența lui este formală, nu-şi are rostul. Activez într-o instituție unde munca psihologului, una asiduă și calitativă, este absolut necesară. Ea rezidă în a observa şi a remedia comportamente, a depista și a monitoriza situațiile problemă, a oferi consultanță și sfaturi.

„Vorbește cu elevul nu profesorul-Dumnezeu, ci profesorul-om”

– Ce atitudine ar fi bine să aibă profesorii faţă de elevii leneși sau obraznici, pentru a-i convinge să înveţe?
– În cazul obrăzniciilor, privirea semnificativă, admonestarea verbală, spusă calm, dar categoric, poate avea efecte bune. Cazuri mai grave nu mi s-au întâmplat. Dacă elevul e distrat, râde și-i deranjează pe alții, îl ridic în picioare pentru trei minute. E un gest care îi amintește unde se află și ce ar trebui să facă. Cu cei leneși e mai greu. Nota 2 nu e o soluție, deseori devine o formă de manifestare a neputinței profesorului. Totuși, nu dezaprob nota negativă. Dar sunt ferm convinsă că discuțiile individuale cu elevul ajută mai mult. Uneori, copilul are nevoie de un cuvânt bun, de o încurajare, de un avans de încredere. Regret că am înțeles destul de târziu acest lucru. Mă bucur totuși că l-am înțeles. Deși există și elevi la care nu am putut „ajunge”sub nicio formă. Profesorul nu poate compensa munca părinților și a elevului însuși.

– Cum, totuși, îl convingeți pe un adolescent că trebuie să învețe bine?
– Aplic trei principii: atitudinea pozitivă și constructivă, sinceritatea și onestitatea, adică vorbește cu elevul nu profesorul-Dumnezeu, ci profesorul-om, care a fost și el adolescent, a făcut și el „cucuie”… Și, evident, abordarea individuală.

– Mai citesc astăzi copiii cărți sau doar mesaje de pe Facebook? Apropo, le permiteți elevilor să folosească mobilul în timpul orelor?
– Elevii mei citesc. Proiectăm câte un atelier de comunicare în baza unei cărți o dată în lună, deci, citesc, cel puțin, nouă cărți pe an. Mulți dintre ei citesc și altceva, destul de mult, în afara listei. Dacă elevii își văd profesorul citind, iau și ei cartea în mână. Dacă însă văd că și părinții acasă citesc, situația este și mai fericită. Iar telefonul mobil poate fi deschis la lecție doar în cazuri rare, dacă e nevoie: putem concretiza o informație sau căuta online un cuvânt. Sau poate fi folosit în cazul aplicării vreunui instrument Web-2, care necesită folosirea telefonului.

„Conceptului, care stă la baza învățământului din R. Moldova, i-aș da un 8 ferm”

– Sunteți de acord cu prezența camerelor de luat vederi în sălile de examen?
– Da, categoric. Doar așa nu se copiază. Detest copiatul.

– Mai e la modă copiatul? S-au schimbat și metodele de copiat, între timp?
– Poate s-au schimbat. Știu despre căștile care funcționează prin bluetooth. Știu și cazuri când copiii au avut nevoie de intervenția orelistului pentru a li se extrage căștile din urechi. Dacă e la modă copiatul? Elevul dintotdeauna va încerca „să-și salveze pielea”, în cazul în care condițiile îi vor permite acest lucru. Cum e să rămâi onest într-un mediu în care toți copiază? E dureros. Am fost în asemenea situație. Profesorul trebuie să stârpească din rădăcini, fără a deveni un cerber, tradiția copiatului.

– Ce notă aţi pune învățământului din R. Moldova?
– De la concept până la realizare e o cale lungă și sinuoasă. Conceptului, care stă la baza învățământului din R. Moldova, i-aș da un 8 ferm. Poate un 8,5, fiindcă ceea ce se realizează din acest concept e diferit de la instituție la instituție. Vorbesc despre Chișinău, iar, dacă e să ne referim la întreaga republică, situația e și mai pestriță. Din păcate…