Social

Notara lui Plahotniuc, învinuită de fals în acte, invocă probleme de sănătate

Cauza penală, în care notara Olga Bondarciuc este învinuită de fals în acte, este examinată cu pași de melc. Din cele zece ședințe, planificate de instanța de fond, nouă au fost amânate sau întrerupte. Următoarea ședință ar urma să aibă loc în data de 6 martie.

Ședința din data de 23 februarie a fost înreruptă, după ce nici Olga Bondarciuc și nici apărătorii săi nu s-au prezentat în fața instanței. Aceasta ar fi invocat probleme de sănătate.

Procurorii îi incriminează Olgăi Bondarciuc „comiterea cu bună-știință a acțiunilor care au asigurat traducerea și legalizarea actelor necesare elementelor din schema denumită generic frauda bancară, infracțiuni de fals în acte publice, depunerea declarațiilor mincinoase în fața autorității de investigație, inclusiv prin ascunderea de la oamenii legii a unor acțiuni notariale cu privire la unele companii nerezidente ale organizației criminale, prin care ar fi fost spălați banii din frauda bancară”.

Avocatul Alexandru Tonu, care o apără în instanță pe Olga Bondarciuc, a declarat anterior că acuzatorii nu ar dispune de probe pentru a demonstra pretinsele acțiuni ilegale ale clientei sale, potrivit sursei citate.

„Ceea ce pot să vă spun este faptul că în privința clientei mele nu există probe care ar incrimina-o. Este absolut eronată și încercarea de a o prezenta în mass-media drept „notara lui Plahotniuc”. Este întâi de toate un profesionist, iar la serviciile sale au apelat multe persoane. Ea însăși a solicitat extrădarea, este nevinovată. Interesul nostru e să ajungem cât mai repede la o finalitate, iar clienta mea să fie achitată”, a declarat Tonu.

Menționăm că pe 15 iulie 2022, Olga Bondarciuc a fost extrădată autorităților R. Moldova, după ce a fost reținută la Bruxelles, în septembrie 2021, la aproape patru luni din momentul în care a fost dată în urmărire internaţională. 

Notara a fost extrădată și predată inițiatorului căutării, Direcția cooperare polițienească internațională a Inspectoratului General al Poliției, în incinta Aeroportului Internațional Chișinău. 

În solicitarea Inspectoratului General de Poliţie, adresată Secretariatului General al OIPC Interpol, se menționa că Olga Bondaricuc „activa în calitate de notar și acționa în interesele organizației criminale, creată și condusă de către Plahotniuc Vladimir, fiind pusă sub învinuire pentru comiterea falsului în acte publice și declarație mincinoasă”.

Cu o zi mai devreme, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a semnat ordinul prin care notarei i-a fost retrasă licența. 

Olga Bondarciuc a atacat în instanţă de contencios administrativ deciziile Uniunii Notarilor şi Ministerului Justiţiei, prin care a fost lipsită de licenţă. Prima ședință este programată pentru luna mai.

Numele Olgăi Bondarciuc figurează în raportul Kroll 2, notara fiind unul dintre acţionarii Unibank. Bondarciuc a activat în clădirea Global Business Center (GBC), care era proprietatea lui Vladimir Plahotniuc. Notara a declarat că toate actele pe care le-a emis au fost  conforme legislației în vigoare.


1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *