Sănătate

Nouă falsuri despre alimentaţia de fiecare zi

 1. Apa minerală cu bule nu e sănătoasă.
Apa carbogazoasă nu e indicată celor cu afecţiuni gastrice sau cu boli renale. Apa minerală naturală conţine minerale şi microelemente esenţiale pentru organism, stimulează diureza, are rol benefic în colite şi afecţiuni biliare şi diminuează pofta de mâncare. Evitaţi apa carbogazificată, în care se adăugă artificial dioxid de carbon.
2. Ne îngrăşăm, dacă mâncăm după ora 18.00.
După ora 18.00 se poate servi o cină uşoară, pe bază de carne slabă (piept de pui, curcan, peşte) şi salate sau legume la grătar. E important
ca ultima masă să fie luată cu două-trei ore înainte de culcare. Există persoane care muncesc noaptea şi care au un program alimentar, pe care şi-l stabilesc în funcţie de propriile activităţi.
3. Salata slăbeşte.
Niciun aliment în sine nu slăbeşte, iar salatele pot conţine o cantitate mare de grăsimi, în funcţie de dressing sau de crutoanele, sosurile şi pâinea consumată. Totuşi, o salată ce conţine doar roşii, castraveţi, ardei şi cubuleţe din piept de pui – la grătar sau fiert -, brânză şi câteva măsline verzi are un conţinut caloric redus, e bogată în vitamine şi poate înlocui o masă.
4. Mierea nu îngraşă.
O linguriţă de miere are circa 25 de calorii. Dar un consum semnificativ de miere (mai ales în celebra combinaţie pâine şi unt sau croissant)
înseamnă un aport caloric mare. Consumată cu moderaţie însă, pe lângă calorii, mierea aduce şi vitamine (B1, B6, B9, B12, A, C, K).
5. Pâinea şi cartofii îngraşă.
Cu excepţia apei, toate alimentele au calorii. Ele îşi vor schimba conţinutul caloric în funcţie de modul în care alegem să le consumăm. De exemplu, o felie de pâine are în medie 50 de calorii. Dacă o vom asocia cu miere şi unt, ea îşi va tripla valoarea energetică. De asemenea,
este o diferenţă mare de calorii între cartofii fierţi şi cei prăjiţi. 
6. Zahărul brun îngraşă mai puţin decât cel alb.
Diferenţa dintre cele două tipuri de zahăr se referă doar la procedeul de extracţie. Zahărul brun e un produs mai puţin prelucrat şi rafinat,
însă are acelaşi număr de calorii.
7. Lactatele degresate sunt mai sănătoase.
Organismul nostru are nevoie şi de lipide, iar dietele de slăbire care le elimină nu sunt eficiente pe termen lung. În plus, grăsimea din lapte ajută la asimilarea corectă a vitaminei D.
8. Cafeaua solubilă are mai multă cofeină decât cea normală.
O ceaşcă de cafea normală are cam 135 de mg de cofeină, în timp ce una de cafea solubilă – 90 de mg. Important e modul de
preparare a cafelei. Cafeaua turcească, preparată la ibric, este cea mai bogată în cofeină. Cel mai inofensiv mod de preparare a cafelei este la filtru sau espressor. 
9. Copiii nu trebuie să mănânce ouă de raţă.
Ouăle de raţă pot fi consumate la orice vârstă, chiar şi de copii, doar fierte tari şi nu moi sau crude, deoarece există riscul ca ele să
fie contaminate cu salmonella. În cazul ouălor de găină, riscul de contaminare este foarte scăzut.

Sursa: Timpul Suplimentul "Femeia"

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *