Actualitate

Noul Cod al Educaţiei, aprobat în Parlament: STUDIEREA LIMBII ROMÂNE, în calitate limbă de stat, va fi OBLIGATORIE

Potrivit Codului, învăţământul va fi obligatoriu până la vârsta de 18 ani, va începe cu ciclul întâi preşcolar – grupa pregătitoare şi finalizează cu învăţământul liceal sau învăţământul profesional tehnic. Învăţământul pentru copiii şi elevii cu cerinţe educaţionale speciale va fi gratuit la toate etapele, se va organiza în instituţii de învăţământ general, în instituţii de învăţământ special sau prin învăţământ la domiciliu.

Studierea limbii române, în calitate limbă de stat, va fi obligatorie în toate instituţiile de învăţământ de orice nivel. Statul va asigura condiţiile necesare pentru studierea limbii române, inclusiv prin creşterea ponderii disciplinelor studiate în limba română în instituţiile de învăţământ general cu altă limbă de predare.

În învăţământul superior, pe lângă sistemul naţional de notare, se va aplica şi scara de notare cu calificative (A, B, C, D, E, FX, X), pentru completarea suplimentului la diplomă şi facilitarea mobilităţii academice.

Evaluarea internă a cadrelor didactice din învăţământul general se va efectua anual de către conducerea instituţiilor de învăţământ. Evaluarea externă a cadrelor didactice din învăţământul general se va efectua o dată la 5 ani de organele abilitate. Metodologia de evaluare va prevedea, în mod obligatoriu, consultarea opiniilor elevilor, părinţilor şi ale altor cadre didactice din instituţia de învăţământ respectivă.

La liceu vor putea preda doar cadrele didactice cu diplomă de master, iar la universitate doar profesorii cu diplomă de doctor. Cadrele didactice în toate instituţiile de învăţământ vor fi angajate în bază de concurs. Directorii de şcoli vor avea un mandat de activitate limitat, de 4 ani, şi vor fi aleşi prin concurs, iar rectorii prin adunarea generală a instituţiei şi nu prin senat cum este în prezent.

Cadrele didactice vor primi la pensionare o indemnizaţie unică, în cuantum de 15% din salariul de funcţie pentru fiecare an complet de activitate în domeniul educaţional.

Extinderea duratei învăţământului obligatoriu va costa în jur de 400 de milioane de lei anual. În perioada de schimbare a corpului didactic din instituţiile de învăţământ general, măsurile de susţinere a tinerilor specialişti vor necesita circa 61 de milioane de lei anual.

sursa: ipn.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *