Nu a fost necesară a doua etapă a investigaţiei Kroll. Este folosită doar pentru a potoli spiritele protestatarilor (experți)
Ion Dron, preşedintele Asociaţiei „Justiţie şi Dreptate”, consideră că autorităţile folosesc Compania Kroll pentru a potoli spiritele protestatarilor. „Nu înţeleg de ce trebuie să plătim bani grei companiei Kroll ca să ne găsească banii, apoi să plătim iarăşi bani unei altei companii ca să ne recupereze banii. Mai ales după ce şeful CNA, Viorel Chetraru, a declarat că ştie unde sunt banii. Nu este exclus că în toate această afacere cu compania Kroll sunt mai multe interese ascunse. Nu este exclus că cineva ar putea să aibă şi un comision. De asemenea, guvernarea vrea să mai tragă de timp încă patru luni”, a opinat juristul.
Expertul în economie Viorel Gârbu consideră că licitaţia privind desemnarea companiei Kroll pentru o a doua etapă a investigaţiilor nu a fost una corectă. „Nu se face licitaţia cu o singură ofertă. Cred că au existat anumite interese aici”, a opinat expertul.
Dumitru Ursu, preşedintele Ligii bancherilor din Moldova, susţine că instituţiile statului nu trebuie să aştepte finalizarea celei de a doua etape a anchetei companiei Kroll, ci să facă investigaţia lor proprie şi să ia decizii conform legislaţiei.
sursa: ipn.md