Bună Dimineața

(Nu) cântăm pentru președinți demenți

Câștigătorul Premiului Grammy, John Legend spune că „oamenii creativi au tendinţa de a respinge bigotismul şi ura. Avem tendinţa să gândim în funcţii de principii mai liberale. Când vedem pe cineva care predică diviziunea şi ura şi intoleranţa, este puţin probabil ca artiştii să-şi dorească să le fie asociat numele cu acesta”, a declarat John Legend pentru BBC.

Deci, artiștii, pur și simplu, refuză să promoveze un președinte intolerant și fanatic. Și după cum știm, recentul încoronat președinte Dodon este un homofob și xenofob, vă rog să vă amintiți cine îl susține.

În 2014 societatea civilă a arătat cu degetul spre Silvia Grigore, Olga Ciolacu, Igor Cuciuc, pentru că au fost în Moscova și l-au susținut pe socialist. „“Trăiască moldovenii!” şi “Hai, poehali!”. Cu aceste cuvinte, Silvia Grigore a coborât în sală, unde, încercând să câştige admiraţia spectatorilor, i-a întrebat într-un limbaj de mahala: “Oameni buni, cum vă sâmţâţ?”. Revenind în scenă, interpreta a strigat entuziasmată: “Igor Dodon! Preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova! Cel care ne-a făcut astăzi această ocazie să fim împreună”. La rândul său, Olga Ciolacu, cunoscută ca susținătoare a ideii româneşti la Chişinău şi ca prietenă a lui Florin Piersic, a îndemnat sala să chiuie moldoveneşte”, scria TIMPUL pe atunci.

Totuși, unii dintrei ei au promis că nu mai cântă și acea dată a fost ultima.

Ca artiștii din America care refuză promovarea urii și intoleranței a președinților, la fel fac și ai noștri. Astăzi avem câțiva interpreți care au verticalitate și evită să cânte pentru politicieni, dar cu părere sunt foarte puțini. Restul motivează că „this is bussiness” și ei așa muncesc, o pâine câștigată cinstit, apropo. Dar e o rușine, frate, să apari în fața oamenilor fiind plătit, asociat cu niște politicieni demenți.

Amintesc și de 6 septembrie din anul trecut. Se anunțau proteste masive împotriva guvernării, dar și niște concerte în Chișinău, Orhei. Pașa Parfeni și Adrian Ursu au refuzat să participe, apoi au îndemnat artiștii din România să o facă și ei. Ștefan Bănică Jr., Loredana Groza nu au mai evoluat în acea zi. Artiștii autohtoni menționați, cu Cătălin Josan au invitat ceilalți interpreți să cânte în fața protestatarilor, în Piața Marii Adunări Naționale. 

Se întâmplă și anul acesta. Cătălin Josan și Pașa Parfeni au fost excluși de la „Potcoava de Aur”, organizat de Noroc TV, post care aparține Partidului Liberal. Care a fost cauza doi dintre cei mai apreciați artiști tineri ai momentului nu au putut cânta pe scena palatului?

Totuși, să vedem cine, de azi încolo, va cânta pentru președinte și pentru guvernare.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *