ActualitateExterne

nu în UE, ci în România. Asta vor’

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a avut miercuri, în briefingul său de presă, un lung comentariu despre „Situaţia din Moldova”, reluându-şi atacurile obişnuite la adresa conducerii proeuropene a ţării în condiţiile în care aceasta se pregăteşte de alegeri prezidenţiale la 20 octombrie.

Zaharova a remarcat în context vizita premierului Marcel Ciolacu la Chişinău, faţă de care a avut remarci ironice, acuzând din nou România că vrea să acapareze Republica Moldova.

Consulatul României de la Rostov pe Don a primit notificare că trebuie să se închidă începând cu data de 14 octombrie, a ținut să precizeze în mod explicit Zaharova (decizia închiderii fusese luată de Moscova la sfârşitul anului trecut).

„În paralel, continuă vizitele în Moldova ale politicienilor şi funcţionarilor occidentali care militează deschis pentru “opţiunea europeană”. La 4 octombrie anul acesta, la Chişinău, premierul român M. Ciolacu a îndemnat conducerea moldoveană să lucreze mai activ pentru ca cetăţenii “să înţeleagă clar că viitorul Moldovei este în UE”. Dar de ce a fost el timid? Ar fi trebuit să spună aşa: nu în UE, ci în România. Asta este ceea ce vor ei” – a spus Maria Zaharova.

Ea l-a citat pe Ciolacu care ar fi spus că Rusia „va duce ţara în izolare şi sărăcie” şi a comentat ironic: „Vedem cât de “prosperă” este Uniunea Europeană”.

Apoi a continuat: „Absurditatea unor astfel de afirmaţii este că, aşa cum arată istoria, ocupaţia românească din 1918-1940 a fost cea care a adus în Basarabia sărăcie, ruină, depopulare şi atacuri în masă. Dimpotrivă, apartenenţa la Imperiul Rus şi la URSS a fost marcată de prosperitatea Moldovei. Toate acestea sunt dovedite prin fapte, cifre şi date reale”, a susţinut purtătoarea de cuvânt a MAE rus.

„Este evident că tacticile de promovare a “ameninţării ruse” inexistente, inclusiv acuzaţii nefondate privind încercările ţării noastre de a organiza o lovitură de stat în Moldova, nu funcţionează. Moldovenii nu cred. Locuitorii ţării văd politica antipopulară eşuată a autorităţilor şi realitatea dezastruoasă care se ascunde în spatele sloganurilor şi lozincilor despre aşa-numitul “curs european” al actualului regim de la Chişinău. În realitate, ei sunt împinşi în dependenţă colonială, pentru a se abandona pe ei înşişi, ca să nu mai vorbim de propria lor istorie. Oamenii văd şi trag concluzii”, a conchis Maria Zaharova în finalul comentariului său despre situaţia din Republica Moldova, informează NEWS.RO.

MOSCOVA ÎNCHIDE CONSULATUL ROMÂNIEI LA ROSTOV PE DON LA 14 OCTOMBRIE

În briefingul său de presă de miercuri, Maria Zaharova a anunţat că partea română a fost notificată oficial că trebuie să închidă Consulatul General al României de la Rostov pe Don începând cu data de 14 octombrie.

„Partea română a primit o notificare oficială, potrivit căreia Consulatul General al României la Rostov pe Don îşi încetează activitatea începând cu data de 14 octombrie a.c. Funcţiile de prestare a serviciilor consulare în circumscripţia respectivă sunt transferate Ambasadei acestei ţări la Moscova”, a anunţat Maria Zaharova.

„Acest demers este determinat de decizia părţii ruse de a denunţa acordul interguvernamental bilateral privind deschiderea oficiului consular sus-menţionat, adoptat în decembrie 2023 ca răspuns la acţiunile neprietenoase ale autorităţilor române”, a precizat purtătoarea de cuvânt.

CONTEXT

La sfârşitul anuului trecut, guvernul de la Moscova a acceptat propunerea Ministerului rus de Externe de a anula acordul referitor la deschiderea consulatului general al României la Rostov pe Don, iar premierul rus Mihail Mişustin a semnat un ordin în acest sens. Acordul pentru deschiderea consulatului României data din septembrie 2005.

La momentul respectiv, în 12 decembrie 2023, Ministerul de Externe de la Bucureşti a comunicat că a luat notă de publicarea deciziei Moscovei referitoare la consulat, dar preciza că „partea română nu a fost încă notificată oficial cu privire la această decizie”.

Decizia Moscovei a intervenit în condiţiile în care relaţiile dintre România şi Rusia s-au răcit considerabil după ce Ucraina a fost invadată de trupele ruse, iar Bucureştiul a condamnat vehement acest act de agresiune. În vara anului 2023, MAE român a solicitat Moscovei să-şi reducă personalul diplomatic care lucrează la Ambasada Rusiei la Bucureşti cu 40 de oameni. În replică, MAE rus a precizat că „Rusia va răspunde în consecinţă”.

În afară de ambasadă şi de consulatul de la Rostov pe Don, România mai are deschis un Consulat General la Sankt Petersburg.


Adrian Popa

Adrian Popa a urmat mai multe programe de formare academică în țară și străinătate, are pregătire în domeniile științe politice, relații internaționale și studii de securitate.

comentarii

  1. Ce sa-i zici Mariei Zaharova ? La cate prostii scoate din ea…. Ce este rau sa le spui moldovenilor ca integrarea nu este in UE, ci in Romania ? E ca si cand le-ai spune rusilor ca integrarea Moscovei nu este in URSS, ci in Rusia. Zaharova nu cunoaste istorie si nici geografie.Ii da cu papagalul doar ca sa se afle in treaba. Sa i ignoram pe Zaharova si sa ne facem treaba, ca asta este tot ce conteaza. Sa fim noi sanatosi !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *