Economie
Nu se țin de cuvânt? Rospotrebnadzor-ul nu a oferit nici un răspuns față de ridicarea embargo-ului
„Condițiile care s-au cerut din partea Republicii Moldova au fost îndeplinite, acum așteptăm care va fi decizia rușilor. Răspunsul întârzie din cauza unei deplasări în care se află șefa de la „Rospotrebnadzor”, Anna Popova. Dacă va fi un răspuns pozitiv va fi bine, dacă va fi unul negativ sperăm să fie argumentat, iar noi vom continua negocierile cu Moscova. Tot ministerul face tot posibilul ca exportul să fie reluat către Federația Rusă și cred că le-am adus argumente suficiente celor de la „Rospotrebnadzor” pentru ca acest lucru să se întâmple”, a declarat pentru TIMPUL Vasile Bumacov.
Amintim că la începutul toamnei, Federația Rusă a interzis comercializarea băuturilor alcoolice moldovenești pe teritoriul său, iar motivul invocat ar fi calitatea acestora care „nu ar corespunde cerințelor sanitare”, a declarat atunci fostul șef al „Rospotrebnadzorului”, Ghenadie Onișcenko. Mandatul acestuia a expirat la finele lunii noiembrie, iar succesoarea acestuia este Anna Popova, fost șef adjunct al instituției.