Social

Nu-şi declară veniturile pentru că legea nu-i pedepseşte

Cu toate că declararea veniturilor şi proprietăţii e o obligaţiune legală, divergenţele din lege permit oricui să se eschiveze de la aceasta, pentru că nimeni nu ştie cum să-i pedepsească pe acei care refuză să depună declaraţiile… Amintim că Legea nr. 1264-XV privind declararea, controlul veniturilor şi proprietăţii demnitarilor de stat prevede pentru eschivare sancţiuni disciplinare şi contravenţionale, pe când Codul Penal stipulează pedeapsă penală. „CCCEC a venit în toate organele abilitate cu nenumărate proiecte de modificare a actelor legislative în această privinţă. Habar n-am de ce propunerile noastre n-au fost examinate. Nici anul trecut nu toţi şi-au depus declaraţiile şi Comisia centrală de control a solicitat ca aceştia să fie sancţionaţi. Dar nu s-a făcut nimic. Încă nimeni n-a fost pedepsit pentru asemenea încălcare. Astfel, n-are rost să pornim dosare, ci să perfecţionăm cadrul legal”, afirmă Angela Starinschi, ofiţerul de presă al CCCEC. În schimb, Vadim Enicov, secretarul Comisiei centrale de control, spune că cei care n-au depus declaraţii „vor fi, probabil, sancţionaţi”…

O altă problemă care trezeşte semne de întrebare privind seriozitatea acestei proceduri este faptul că, deşi astăzi trebuia deja să înceapă lucrul, ieri-seară Comisia centrală de control încă nu era formată. Comisia urmează să verifice declaraţiile depuse în termen de 45 de zile şi să sesizeze CCCEC despre neregulile depistate. Menţionăm că primii au depus declaraţiile Viorel Chetraru, şeful CCCEC, Ion Ceban, ministrul Tineretului, şi Veaceslav Negruţă, ministrul Finanţelor. Preşedintele Lupu şi premierul Filat şi-au făcut datoria vineri.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *