Carte

„Nu te râde când te greşeşti”

Unele pot avea şi formă reflexivă (a se spăla), dar şi formă nereflexivă (a spăla), acestea diferenţiindu-se din punct de vedere semantic. Multe verbe nu acceptă asemenea pronume, nimeni nu spune „eu mă lucrez”, „el se trebuie”, însă unele confuzii apar totuşi în vorbirea curentă.

Din categoria falselor reflexive face parte forma „se râde” – propoziţia „de ce te râzi” ar putea fi interpretată ca „de ce râzi de tine însuţi”, adică râzi tu singur de tine, forma corectă fiind de ce râzi şi, respectiv, ei râdeau, noi am râs, voi râdeţi etc. (şi nu „ei se râdeau, noi ne-am râs”).

Şi dacă o exprimare ca „ei se râd” este atribuită unui limbaj incult, iată că şi în vorbirea cultă, chiar a unor prezentatori radio, auzim o formă „nouă” pentru verbul a semna – „trebuie să vă semnaţi”, „neapărat semnaţi-vă când scrieţi SMS-uri” sau la bancă ni se cere „semnaţi-vă aici”. În toate aceste cazuri este de prisos pronumele reflexiv , iar variantele corecte sunt eu semnez, tu semnezi, noi semnăm etc. (nu „mă semnez, te semnezi, ne semnăm”), semnaţi aici, neapărat semnaţi. Se pare că în acest caz este vorba de un calc neinspirat după verbul rusesc подписаться, care este reflexiv, iar vorbitorii basarabeni îi copiază formele.

De multe ori se aud la noi şi exprimări de tipul „dacă nu mă greşesc, este din anul trecut”, „el s-a greşit când a spus”, în care verbul a greşi este folosit cu pronumele reflexiv, or, în română acest verb nu este reflexiv, prin urmare, va trebui să spunem el a greşit, tu greşeşti etc. Forma corectă a expresiei respective, destul de uzuale, este dacă nu greşesc, iar ca sinonime pot fi utilizate dacă nu mă înşală memoria, dacă îmi amintesc bine.

Se ştie, de asemenea, că a greşi e omeneşte, şi n-ar trebui să uităm de tâlcul vestitului dicton latin: „Errare humanum est sed perseverare diabolicum
” – A greşi este omenesc, dar a persevera (în greşeli) este diabolic.

Irina Condrea, 
doctor habilitat, conferenţiar universitar la USM

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *